CSU Suceava este clubul de handbal masculin al Universității ”Ștefan cel Mare”. Pînă cînd va fi gata sala polivalentă cu 5.000 de locuri de la ieșirea spre Fălticeni, care ar fi trebuit să fie dată în folosință în toamna anului trecut, echipa mare, cea care evoluează în prima ligă, joacă meciurile de pe teren propriu în sala ”Dumitru Bernicu” a Liceului cu Program Sportiv Suceava. Sala are cam 300 de locuri și, de regulă, este plină. Însă, în tribune sînt doar cîțiva studenți de la USV. Mai mulți studenți sînt pe teren în echipa CSU.
În urmă cu numai cîteva săptămîni, echipa de fotbal fete a CSU, noua secție sportivă a clubului Universității, a promovat în Liga a II-a. S-a întîmplat la numai un an de la înființarea echipei din care fac parte și multe eleve, nu doar studente. Performanța este una deosebită și pentru că fetele au avut de înfruntat echipe ca Dinamo și FCSB. La ceremonia în cadrul căreia sportivele au primit tricourile de campioane și cupa, în tribunele stadionului ”Areni” erau maxim 100 de spectatori, majoritatea rude și prieteni/prietene ale acestora. Poate că or fi fost și cîteva studente, dar probabil că erau și ele rude sau prietene ale fetelor.
În municipiul Suceava, cluburile de noapte le numeri pe degetul de la o mînă. Fiecare dintre dumneavoastră puteți alege degetul. Pentru terase îți trebuie ceva mai multe degete, poate toate de la ambele mîini. În ceea ce privește magazinele non-stop, de unde un student își mai cumpără noaptea ceva de mîncare și o cafea ca să mai poată învăța, ori ceva de băut, dacă vrea să prelungească petrecerea începută, sînt pe cale de dispariție. Are grijă Primăria Sucevei să le închidă pe toate, pentru că sucevenii au nevoie de odihnă, nu-i așa?, fiindcă a doua zi trebuie să aibă nervii tari în trafic și în zgomotul infernal făcut de toate lucrările publice care se derulează simultan.
Un student din Spania care a stat la Suceava cîteva luni în cadrul unui proiect Erasmus i-a spus șoferului mașinii care îl ducea la aeroport că într-un fel îi place orașul, dar că acesta nu este unul pentru tineri.
Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava se laudă că are vreo 11.000 de studenți, la toate formele de studiu. Pe 10 iunie, cînd a avut loc Marșul Absolvenților USV 2026, bulevardul principal al Sucevei s-a umplut de studenți, cum s-a umplut și esplanada din centrul municipiului, acolo unde a fost amplasată o scenă pe care au urcat șefii de promoție ai celor 11 facultăți pentru a ține mici discursuri. Deci, USV are numeroși studenți, se pare. Dar, are USV și un oraș subteran unde studenții cîntă, dansează și se distrează după ce studiază? Că doar nu pot fi toți studenții niște tocilari ori niște credincioși habotnici care ies din casă ori din cămin numai pentru a merge la ceremonii religioase.
Ca student înveți, dar te și distrezi. Ca student, noaptea stai și înveți, dar mai ieși și la o paranghelie. Ca student ești mereu nemulțumit și faci scandal în campus dacă nu îți convine ceva ori ieși pe străzile orașului și protestezi împotriva celor care nu te ajută să-ți poți aminti peste ani și ani că ai fost și tu student în adevăratul sens al cuvîntului.
Poate, totuși, că Suceava este un oraș universitar fără studenți și că studenții pe care i-a văzut atîta lume mărșăluind pe bulevardul principal pe 10 iunie erau niște figuranți aduși din tot județul, ori poate chiar erau studenți, dar aduși de la alte facultăți din țară. (Foto: Pagina de FB a USV)






