Cum adică ”poate”!?

Mă simt oarecum dator să revin asupra subiectului atacat și în numărul precedent al Jupânului, anume schimbările de antrenori din Superligă, produse tocmai în momentul trecerii de la campionatul regulat (mereu îmi vine să întreb: de cine!?) la fazele finale, cărora numai un absolvent de engleză de la școala ajutătoare le putea da denumiri absolut identice în traducere (play-off și play-out însemnînd exact același lucru!).

Spuneam atunci că din motive care sînt greu de explicat, patronul cel mai afectat, Becali, nu avea nici un gînd de schimbare a antrenorului Charalambous, după cum el însuși declarase. Noroc că grecoteiul, într-un puseu de bun simț, și probabil sătul de aparențele de antrenor, dar în echipament de servitor, și-a luat el singur viteză, mai ales că între timp cel pe care-l suspectasem de demnitate absolută, domnul Mirel Rădoi (care inițial i-a dat cu flit domnului Becali), a pus botul (la superoferta de a antrena gratis! – bă, vouă nu va mai vin mințile la cap și continuați să ne luați de tîmpiți pe toți, de la ultimul papagal din peluză pînă la procurorii ăia grei de la DNA!?) și s-a prezentat deja la noul sau loc de muncă, unde s-a angajat să ducă FCSB pe cele mai înalte culmi ale barajelor pentru accederea în Conference League. În contrapartidă, antrenorul principal, Becali, a promis să nu îl încalece pe noul sosit pe bancă, lăsîndu-l să facă ce știe și ce poate. În  schimb, dacă tot nu îl plătește (băi, chiar ne credeți tîmpiți pe toți!?) pentru muncă, a promis că în caz de accedere în Europa ”poate o să-i dea un milion de euro lui Rădoi”. Domnu` Nea Gigi, cum adică ”poate”?

În rest, n-am aflat cu cît n-o să-l mai plătească pe Meme Stoica, nici cu cît n-o să mai cumpere fotbaliști cu care să atace Europa, dac-o fi să fie… Problema care mă apasă este însă: dar dacă în loc de Europa se duce în B? Că după cum joacă, are mai degrabă față de mers sîmbăta pe la Voluntari și pe la Bistrița…