Tinerețea și primul său mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava îl tot scot pe teren pe social-democratul Gheorghe Șoldan. Domnul Șoldan merge pe șantierele drumurilor județene, de unde raportează publicului larg prin intermediul presei: ”După 16 ani de așteptare, DN 2H, pe tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos, cu o lungime de 15 kilometri, va fi asfaltat. Am fost personal azi în teren să verific stadiul lucrărilor, mai ales că în ultima perioadă de timp am primit multe mesaje de la șoferi nemulțumiți, nevoiți să facă slalom printre porțiunile decapate și lăsate zile la rând în acel stadiu. Vestea bună e că se toarnă deja covor asfaltic și până la finalul acestei luni lucrările vor fi finalizate. Cu toate acestea, le-am transmis constructorilor reclamațiile primite de la conducătorii auto, dar și mesajul, valabil pentru toți drumarii, ca pe viitor să își organizeze lucrările cât mai bine, astfel încât traficul să fie cât mai puțin afectat. Chiar dacă DN 2H nu este în administrarea Consiliului Județean, îmi cer eu scuze șoferilor pentru disconfortul creat și am convingerea că toate aceste neplăceri vor fi date uitării, odată ce lucrările vor fi finalizate”.
A doua zi, domnul Șoldan a venit cu noi declarații și cu încă un set de fotografii de la fața locului. Locul fiind, însă, altul: drumul pietruit care face legătură între localitățile Satu Mare și Grănicești, și care este asfaltat printr-un proiect prin ”Anghel Saligny” în valoare de 12,7 milioane de lei, cu TVA: ”Lucrările sunt în grafic, iar constructorii speră să le finalizeze chiar mai repede de termenul stabilit prin contract, martie 2026. (…) Știu că sunt multe drumuri în județ care au nevoie de reabilitare și modernizare. Primesc zilnic zeci de mesaje din toate colțurile județului. Le citesc pe toate, la unele mai apuc să și răspund, iar pe altele le dau mai departe colegilor mei. Din păcate, nu se poate face totul peste noapte. Au trecut doar șapte luni de când am preluat această funcție și vă asigur că modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre principalele priorități ale mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Suceava. Voi fi destul de des pe drumurile în lucru din județ, de multe ori prin vizite inopinate, pentru a mă asigura că fiecare lucrare este făcută cum trebuie, la timp și cu respect pentru banul public și pentru suceveni”.
Așadar, asfaltare, scuze adresate șoferilor, atenționări adresate drumarilor, mesaje de la cetățeni citite, răspunsuri la ele, prezență pe teren, promisiuni de noi și noi lucrări și respect pentru banul public. O atitudine responsabilă din partea domnului Șoldan, care vrea să se țină de cuvîntul pe care și l-a dat în campania electorală, însă una care în același timp trădează faptul că acesta este cu gîndul, deja, la viitoarele alegeri. Este ceva firesc.
Și predecesorul său, liberalul Gheorghe Flutur, mergea pe teren, le atrăgea atenția drumarilor, își cerea scuze de la șoferi și promitea noi și noi asfaltări. Cu toate acestea, la alegerile din luna iunie a anului trecut, Gheorghe Șoldan l-a învins pe Gheorghe Flutur.
Ce trebuie să înțeleagă Gheorghe Șoldan este că, indiferent ce ar face și cît ar face, tot vor exista nemulțumiri, mai ales atunci cînd tot ridici nivelul de așteptare, așa cum face domnia sa. Într-un județ atît de întins cum este județul nostru, nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. Domnul Șoldan nu a înțeles că poți să aduci proiecte, să mergi pe șantier, să comunici în permanență și să ”faci frumos” în fața electoratului, pentru că, dacă apare un curent de nemulțumire, acesta mătură toate reușitele. Este suficient ca un grup restrîns de nemulțumiți să înceapă să te critice, pentru ca grupul să devină din ce în ce mai mare datorită/din cauza rețelelor de socializare, a puterii de influențare a acestora.
Gheorghe Șoldan trebuie să înțeleagă că poate îl va contracandida cineva dintr-un partid care este pe val în timp ce partidul său este la pămînt. Trebuie să înțeleagă că poate îl va contracandida cineva care va ști să promită mai frumos ori care va da mai bine pe sticlă și în fotografii, și care va ști să se facă mai simpatic în timpul discuțiilor față în față cu publicul.
Gheorghe Șoldan trebuie în continuare să se ocupe de asfaltări, dar și de alte lucruri pe care le are trecute în fișa postului, să atenționeze lucrătorii, să răspundă la mesajele cetățenilor și să comunice prin intermediul presei, însă ar face bine să nu mai ridice atît de mult nivelul de așteptare. La cît de mare este județul și la cît de mici se anunță a fi bugetele, asfaltul nu va ajunge pînă în dreptul porții fiecăruia. Gheorghe Șoldan trebuie să înțeleagă că s-ar putea ca tot ceea ce face să nu fie suficient. Asta, dacă nu vrea să aibă o dezamăgire cruntă în ziua în care va pierde alegerile. Un lucru care se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu și pentru care trebuie să fie pregătit.






