Acum, după ce situația s-a mai calmat, iar prin sala de sport din orașul Milișăuți a început să bată vîntul, primarul Vasile Cărare a ținut să le aducă mulțumiri celor care au acționat pentru ca sutele de refugiați care au trecut prin localitate să se simtă oameni: ”Vă mulțumesc pentru efortul absolut fantastic pe care l-ați făcut în aceste zile în care am avut sute de refugiați la sala de sport, pentru mobilizarea exemplară, pentru dragostea de oameni necondiționată pe care ați arătat-o. Vă mulțumesc pentru nopțile întregi nedormite, pentru spiritul organizatoric și înțelegerea de care ați dat dovadă, pentru că ați lăsat acasă lucruri neterminate și copii care cu siguranță vă așteptau acasă. Am demonstrat lumii că românii sînt oameni mîndri, iubitori, calzi, săritori, dispuși și dornici să ajute pe oricine la nevoie. (…) într-o săptămînă am reușit să arătăm lumii că România poate fi un exemplu de solidaritate, compasiune și sprijin pentru oricine are nevoie! Vă mulțumesc încă odată, sînt mîndru că sînt din Milișăuți (…)”. Domnul Cărare a adus mulțumiri și firmelor, fundațiilor și filialelor USR din țară care au fost alături de Milișăuți și, implicit, de refugiați.






