La 26 ianuarie 1928 s-a născut regizorul francez Roger Vadim (d. 2000). A descoperit-o pe Brigitte Bardot și a fost Pygmalionul ei.
1956 toamna. Climatul european era extrem de tensionat în urma revoluției de la Budapesta. Dar nu este totul politică. La 28 noiembrie are loc la Paris premiera unui film care va marca o epocă. Mă întreb naiv dacă acest film nu a avut asupra lumii contemporane și a sistemului de valori de la acea dată o mai mare influență decît invazia tancurilor lui Hrușciov la Budapesta în 4 noiembrie 56. Titlul lui – „Et Dieu…a crea la femme”. Regia Roger Vadim. Vadim era unul din protagoniștii „noului val” în cinematograful francez care începea să se impună. Avea altă abordare a societății apărute dupa război. Alături de Godard, Truffaut, aflați și ei la începuturile lor iconoclaste. Filmul avea în distribuție pe Curd Jurgens și Jean Louis Trintignant, dar era făcut în jurul unei actrițe de 22 de ani Brigitte Bardot, soția regizorului (din 1952). Avusese apariții în roluri secundare, dar abia acest film o va consacra ca un superstar. Filmul depășește încasările Regiei Renault pe anii 1956/57. În Franța succesul este mediocru – cca. 4 milioane de spectatori. În SUA, însă, are un mare succes de box-office, cel mai mare al unui film ne-american – 8 milioane de spectatori. Americanii i-au spus BB, ca lui Marylin Monroe, MM. BB devine, spre mirarea ei și a lui Vadim, un superstar mondial. La mijlocul anilor 50 „se purta Franța”. Tot ce venea de acolo era bine prizat de lumea americană.
Ce s-a întîmplat? De unde acest șoc? Ce încarna BB de fapt? De ce publicul s-a lăsat atras atît de puternic de noul star? De unde o asemenea popularitate? Un film făcut cu buget mic, avînd pe afiș o starletă.
Nu toată lumea a îmbrățișat noul idol, să ne înțelegem. Au existat controverse furibunde în jurul acestei apariții care nu avea nimic dintr-o actriță, venea din viața reală. Roger Vadim a jucat cartea naturaleței ei. Brigitte Bardot, fără studii de actorie, începătoare, putea să dea aceasta impresie – de prospețime, de spontaneitate și adevăr. În aceasta vie polemică purtată în jurul ei (și pe care ea o ignora) s-au schimbat argumente pro și contra. Pe scurt, era vorba despre altă paradigmă. Un nou tip de femeie care se impunea după război. Era un model opus celui puritan, bigot, burghez. Esența discuției era sexul, libertatea sexuală, femeia. Mai multe scene din film (cca. 30%) au fost cenzurate. Au fost considerate atentate la bunele moravuri. Cenzura a pretins că s-a mers mult prea departe. Sigur era vorba despre scenariu și concepția lui, despre regie. Ce a impus filmul a fost dezinvoltura lui BB. Provocatoare, extrem de senzuală, lipsită de prejudecăți. E prima care a apărut complet goală într-un film. Această atitudine a deranjat cenzura, bigoții/reacționarii din presă și din alte medii. Vaticanul a găsit de cuviință să o excomunice în 1957, cînd scandalul era la apogeu. În 1958 a fost declarată un simbol al Răului, tot de Vatican. Firește, publicul a luat cu asalt sălile de cinema… Așa s-a născut fenomenul Bardot.
Filmul lui Vadim a marcat 1. sfîrșitul unui cinema convențional, moștenit din perioada interbelică și 2. a lansat noul cinema – așa-numitul nouvelle vague, care avea o cu totul altă privire asupra societății. Putem spune că în noiembrie 1956 totul a început să se schimbe. A dus treptat la mai 68, trecînd însă prin „A bout de souffle” (Jean Luc Godard), „400 de lovituri” (Francois Truffaut), etc. Acești regizori știau foarte bine ce fac criticînd și răsturnînd valorile Franței burgheze. În mai 68 – nu întîmplător – îi găsim pe baricade. Au condus adunările de protest studențești de la Teatre Odeon și Sorbona… Același spirit. O nouă lume se ridică. Schimbarea se făcea timid, cu un film, prin apariția unui nou tipar feminin. Semn că societatea suferea transformări, chiar dacă nu erau încă foarte vizibile. Dacă intelectualii preocupați de schimbare ar fi lansat un manifest prin care să îndemne la revoltă, efectul ar fi fost zero. Dodo, metro, bulot – sînt mult mai sigure. Dar sub forma unui film popular, accesibil – impactul a fost radical diferit. De ce? Pentru că vorbea liber despre subiecte tabu. Chiar imaginea unei femei ca Bardot (personajul Juliette) fusese tabu. Jocul ei pe ecran era cel din viața reală. Nu juca, se înfătișa pe ea însăși, așa cum era, fără complexe.
Această naturalețe a produs succesul și a impus un idol, un model. Ținuta, rochiile, coafura, pantofii, accesoriile, replicile din film și din interviurile din presă au marcat perioada. Franțuzoaicele s-au apucat s-o imite. I-au împrumutat dezinvoltura și curajul. Marile bulevarde din Paris erau pline de exemplare „Bardot”. Autorii acestei răsturnări de mentalitate au fost Roger Vadim & Brigitte Bardot. Cine erau ei? Parizieni amîndoi. El (n. 1928), fiul unui aristocrat rus refugiat la Paris de cauza prigoanei bolșevice. Tatăl diplomat, consul în Egipt și Turcia. Roger Vadim rămîne orfan de la 9 ani. Studii neterminate de sciences po și jurnalism. Se angajează la Paris Match, devine asistentul lui Marc Allegret, un regizor cunoscut. Tipologic este un Pygmalion și un playboy. ”Și Dumnezeu a creat femeia” este primul lui film. Punct ochit, punct lovit. A descoperit-o pe Brigitte Bardot pe coperta revistei Elle. Ea are doar 16 ani. O cere în căsătorie, familia se opune și le impune să aștepte pînă la majorat. Se căsătoresc în 1952. Brigitte Bardot nu e singurul nume care îi datorează cariera. După divorțul lor din 1958 urmează o serie de aspirante, printre ele Caterine Deneuve, Jane Fonda, etc. Se poate spune că „Vadim, și nu D-zeu, a creat femeia” scria un critic. E adevărat cel puțin pentru femeia anilor 50 – 60. Cine este Brigitte Bardot? Născută tot la Paris, în 1934, într-o familie burgheză. Se visează balerina. La 13 ani intra la Conservator. În adolescență începe să pozeze pentru reviste ilustrate și să participe la gale de modă. Joacă în roluri mărunte în filme, și – în fine – îl cunoaște pe Roger Vadim care a văzut în ea imaginea perfectă a femeii moderne, decomplexate, fresh, naturală și dezinvoltă. Pentru ea scrie scenariul „Et Dieu… crea la femme”.
A fost cel mai bun lucru realizat de Roger Vadim. Și pentru ea acest film a fost maximum. Nici unul, nici altul nu va mai ajunge la acele culmi. Nici la impactul pe care l-au provocat atunci. Poate că șocul odată consumat, și el și ea s-au scufundat în mediocritate, e drept uneori aurită. A fost și cel mai bun rol al ei, cel care a impus-o ca tipar, ca model, ca personaj. A făcut mai tîrziu filme banale, agreabile uneori, dar fără impactul din 1956. Între 1953 și 1973 a apărut în 51 de filme și a înregistrat 25 de discuri. Înainte să împlinească 40 de ani (1973) s-a retras definitiv din lumea filmului. Mulți au crezut că se va întoarce pe ecran. Nu a revenit, s-a ținut de cuvînt.
Brigitte Bardot a însemnat femeia independentă, stăpînă pe ea însăși, neîncorsetată de convenții. A fost și sex-simbolul acelor ani – ca actriță și în viața reală. Aventurile ei nenumărate au făcut două decenii prima pagină a jurnalelor. Își alegea amanții (nu invers) și îi părăsea cînd voia. Nu avea nici o ezitare să se afișeze cu cuceririle făcute, și nici cu dramele despărțirilor – la fel de frecvente. Se aventura curajoasă în altă idilă. Se îndrăgostea ușor, îl consuma pe norocos, apoi – adieu – mergea pe drumul ei. Se plictisea repede de un amant, se purta ca un Don Juan feminin. Și asta încă de la începutul carierei. Un exemplu tipic pentru ce va urma – în timpul filmărilor de la “Et Dieu…” se îndrăgostește de Jean Luis Trintignant, care avea rol în film. Îl părăsește pe Roger Vadim, soțul ei. Aventura ține doi ani. Ca de obicei, Brigite Bardot îl părăsește pentru altcineva. Presiunea insuportabilă, mass-media, vînătoarea haitelor de paparazzi, tensiunea din lumea filmului îi creează nesiguranță și o duc mereu spre alte orizonturi. Gilbert Becaud, Jacques Charrier (cu care se căsătorește și are un copil), Sacha Distel, etc. Se căsătorește din nou cu playboyul & miliardarul german Gunther Sachs. După doi ani divorțează. Are apoi o idilă cu Serge Gainsbourg cu care face cîteva discuri. Pentru ea a scris ”Je t’aime, moi non plus”, dar pînă să facă înregistrarea Brigitte Bardot l-a părăsit.
Observ la final că Roger Vadim și Brigitte Bardot au avut vieți paralele după ce au făcut „Et Dieu… a crea la femme”. Ambele vieți au fost în cădere ușoară, fără să mai atingă niciodată miracolul acelui film de început. Mondenități, numeroase aventuri amoroase, mereu prezenți pe prima pagină…
Stelian Tănase
Fragment din „Repertoarul amorului” volumul doi, apărut în septembrie 2020 la Editura Hyperliteratura. Cereți exemplarul dorit pe libris.ro, elefant.ro, etc. și în librăriile Cărturești, Librarium, Humanitas.
