Jupân de Salon

Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava a fost gazda celei de-a IV-a ediții a Galei ”Copiii pe primul loc”, organizată de Fundația „Ana – Inimă de Copil”. Președinta Fundației, Larisa Blanari, nu a venit singură la evenimentul prezentat de Raluca Bercea, de la Antena 3 Suceava, ci alături de fetița sa, Ana, care în anul școlar viitor va fi în clasa zero și care le-a oferit premii celor aproape 400 de elevi, profesori și directori de școli cu rezultate deosebite. Pentru prima dată au fost premiați și elevii care au obținut mențiuni la olimpiadele naționale, inițiativa aparținîndu-i adjunctului Inspectoratului Școlar Petru Crăciun, care a fost prezent la eveniment alături de inspectorul general, Ciprian Anton. Au primit premii în bani și diplome elevii suceveni care au obținut locurile I, II și III, dar și mențiuni la Olimpiadele Naționale în cursul anului școlar 2025 – 2026, și au fost momente artistice oferite de grupul folk D.O.R., coordonat de profesorul Cristian Ilie Doboș, de interpretul Iosep Nicholas Grigore, din comuna Vama, și de trupa de dans contemporan Omnia Ballet.