Un concurs ciudat

Mă uit, de cînd a început, la noua emisiune de descoperit talente, SuperStar România, pe PRO TV. E drept și că de cîteva ori am uitat că e două zile la rînd, și am pierdut episoadele de sîmbătă, iar de alte ori se suprapunea pe evenimente sportive care nu suportau concurența. Totuși, am văzut destule. Uneori mi se pare că au fost chiar prea destule, fiindcă nu mai am răbdare să văd niște nefericiți cărora nu s-a învrednicit nimeni să le spună că n-au talent, n-au ureche muzicală, n-au voce, n-au adică absolut nimic de a face cu nobila artă a cîntatului.

Două episoade de-a dreptul stranii au adus în prim plan personaje tot așa: au fost mai întîi doi domni, unul din ei, concurentul, venit cu vocea, celălalt să-l acompanieze la pian. Ăsta cu vocea, dezastru! Bleg, fără inflexiuni, cînta de parcă îl obligase cineva. Ăla de la pian efectiv zburda, era relaxat, ba îl și dubla la refren pe vocalist. La final, membrii juriului au avut o idee genială: l-au gonit acasă pe concurent, dar l-au pus pe pianist să mai cînte ceva. Omul n-avea o voce formidabilă, dar pe de-a întregul, cu pian cu tot, dădea bine. Așa că s-au interesat jurații la regie, au primit verde și… l-au înscris pe loc în concurs, ba l-au mai și promovat pe cel venit de fapt fără treabă!

Al doilea episod ciudat a fost mai de curînd și i-a avut drept protagoniști pe el și ea, soț și soție, înscriși amîndoi în concurs. Aici se cuvine spus că juriul înseamnă Smiley, în general pertinent și cu bun simț, una, Raluka virgulă cîntăreață, cică virgulă care mi se pare că nu pricepe ce caută acolo, Marius Moga, mai cîrcotaș, și unul vopsit în draci, Carla’s Dreams, ale cărui comentarii sînt realmente încîntătoare. Taie în carne vie cînd e cazul și elogiază fără rețineri pe cine merită. Omul are umor să dea și ălorlalți din juriu, și de fapt lumii întregi. Ălora doi le-a zis că dacă ar fi ascultat doar răgetele lui, ar fi crezut că-i un accident, dar după ce le-a ascultat și pe ale ei, apar deja niște probleme. I-a sfătuit să o dea în judecată pe escroaca profesoară de canto care le ia degeaba banii și care i-a trimis la concurs ca să-i facă de rîs!

Am prins și vreo trei voci colosale, una din ele putînd deveni un fenomen planetar. Aștept să o văd cîștigînd.