Un nume aproape deloc vehiculat în mediul muzical românesc, poate și fiindcă parcursul său prin muzică a fost de o durată extrem de redusă, aproximativ 10 ani, timp însă în care a lăsat urme adînci în istoria rock-ului, devenind și un model (doar muzical, nu și uman ori comportamental!) pentru un număr considerabil de chitariști deveniți la rîndul lor celebri: Roger Keith ”Syd” Barrett, co-fondator în 1965 al legendei numite Pink Floyd și totodată primul chitarist al grupului, dar și compozitorul pieselor de început care le-au adus aproape instantaneu celebritatea, culminînd cu albumul ”The Piper at the Gates af Dawn” din 1967, care a rămas o piatră de temelie a psychedelic rock-ului britanic. Culmea este că la un an de la lansarea acestuia, Syd Barrett se despărțea de Pink Floyd (sau mai degrabă ceilalți i-au făcut vînt, ne mai suportînd comportamentul său cu totul aberant, provocat de consumul excesiv de LSD, care-i punea adesea în cele mai neplăcute situații, exact ca în relația dintre Rolling Stones și chitaristul lor, tot genial, Brian Jones), locul său urmînd a fi preluat de Roger Waters, prieten și coleg de școală încă din adolescență, care în momentele de rătăcire totală ale lui Syd cînta singur părțile de chitară ale pieselor, adesea Syd doar plimbîndu-se haotic dintr-o parte în cealaltă a scenei. O vreme s-a pus chiar problema ca Syd să rămînă doar compozitor, iar grupul, cu Waters la chitară, să le interpreteze. Evident, proiectul a eșuat.
Cum spuneam, în 1968, Syd a părăsit grupul, cariera sa solo durînd pînă în 1974, după care s-a retras definitiv, ocupîndu-se doar de pictură și de… grădinărit! A fost răpus în 2006 de un cancer de pancreas. Pe 6 ianuarie, anul acesta, ar fi împlinit 80 de ani.
Ascultați albumul ”The Piper at the Gates of Dawn” și veți înțelege de ce Pink Floyd au fost ceva cu Syd și cu totul altceva după plecarea sa. (Foto: BBC)
