Se cîntă! Avem dovada!

Pe 20 iunie, profitînd de faptul că la ei lumea e mai puțin precaută decît la noi, ori nu le trimite nimeni microbi/virusuri prin telefoane mobile cu 3, 4, 5 ori paiș’pe G (ori îi ignora pur și simplu), ba în tîmpenia lor indubitabilă se mai și vaccinează ca apucații (dacă nu o știați și p-asta, aflați-o acum: la New York nu s-au dat mititei, că nu știu ce-i bun!, ci Big Mac celor care s-au vaccinat, în numeroase locuri, nu doar în Bronx – care-i un fel de Piața Obor a lor!), ei bine, datorită acestui cumul de factori, la New York s-a dat drumu’ la Muzică! Adică la concerte. Să ne înțelegem: și pe perioada pandemiei s-a mai cîntat ici, colea, dar fie cu audiență limitată rău, fie în varianta online, cu membrii grupurilor împrăștiați adesea pe toată planeta. Sau în curtea omului, cum a tot făcut-o John Fogerty, înconjurat de copiii săi ultramuzicali, doi băieți și o fată. Ei, dar concert de-adevăratelea, ca duminică, 20 iunie, n-a mai fost de mai bine de un an. Și fiindcă trebuia cumva onorat evenimentul, americanii au gîndit, iar apoi au și acționat, întru mulțumirea întregii nații. Nu, nu l-au pus pe Bruce Springsteen să spargă el gheața, și nici măcar pe adineauri amintitul John Fogerty! Cei aleși să producă evenimentul au fost Foo Fighters. Un grup pe gustul tuturor, aș zice, poate mai puțin pe al meu. Ei sînt un grup bun, serios, așezat, temeinic, dar atît. Așa cum nu m-au dat niciodată pe spate U2, tot așa și Foo Fighters. Nu-i simt, pur și simplu. Dar sînt conștient că fac muzică de calitate, că nu-s niște panarame. Ei bine, concertul a avut și un titlu, absolut minunat și tipic americănesc: „Rock Returns to the Garden”. Ei, nu vă grăbiți cu traducerea, că nu-i vorba de vreo grădină, ci de ditamai Madison Square Garden! Pentru prima dată după un an și jumătate vîndut integral, la capacitatea maximă a sălii! Da, e clar, pandemia își dă ultima suflare și datorită rock-ului.