Cred că deja bănuiți că vreau să mă opresc și aici, după ce am făcut-o și în ”Monitorul”, asupra cazului celor doi fotbaliști de la Rapid, și retrogradați, și cu banii luați! Cazul mi se pare că a fost prea puțin mediatizat, de aceea mă simt obligat să revin asupra lui. Premisa de la care pornesc este aceea că fotbalistul are cîțiva ”stăpîni” de care trebuie să asculte, primul și cel mai important fiind antrenorul. Astfel se asigură disciplina în teren fără de care nu poate fi vorba de rezultate bune, de performanță. V-o spune unul care timp de 11 ani a fost cel mai ascultător executant al tuturor cerințelor venite de la cei patru – cinci antrenori cu care a lucrat, de la nivelul de ”pitici” pînă la cel al Diviziei B, la Poiana Cîmpina.
Pe de altă parte, dincolo de teren, mi se pare absolut normal și chiar obligatoriu ca fotbalistul din ziua de azi și din toate timpurile să ducă o viață normală, ca a tuturor colegilor de generație, adică să facă școală, să vadă filme, să iubească, să meargă la concerte și în cluburi, cît timp acestea nu îi reduc potențialul în teren. Nimic mai absurd decît să-i ceri unui puștan de nici 21 de ani, cum e unul din cei doi pedepsiți, ca după un meci pierdut să se sălbăticească, să devină sihastru, adică virgula ”cade omul la o idee?, fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă”. Dacă patronii Rapidului n-au citit ”Conu Leonida față cu reacțiunea”, îi îndemn să o facă. Vor înțelege poate că Rapidul e copia de azi a vremii lui Caragiale și că așa a fost de fapt mereu. Că la Rapid nu ține cu tîmpenii d-alea cu ”capul în pămînt” și că în toată istoria lui, Rapidul a petrecut după fiecare meci, fie victorie sau înfrîngere, cu grătare, șpriț și lăutari, de la Gyuszi Baratki la Ozon, la Dan Coe și Macri, la ”Parpala” Codreanu și Niki Dumitriu. Iar dacă au greșit cumva caietul de sarcini și l-au luat pe ăla cu întemeierea vreunei școli de maici sau de taici, să caute naibii alt amplasament, că sub Podul Grant nu ține cu d-astea!
