Reîntîlniri de vis: Ada și Iulian

Săptămîna trecută, plus vreo trei zile anterioare ei, Suceava a fost stăpînită de teatru și de multe evenimente corelate cu Festivalul Vișniec, atracția supremă fiind chiar dramaturgul, omniprezent în toate aceste zile. Cu multă rușine, mărturisesc că pentru prima oară în viață am stat față în față cu domnia sa (în aula de la „Ștefan”, locul unde îmi țin eu cursul de Pop Culture, fenomen căruia sînt înclinat să-l subsumez și pe distinsul scriitor), la finalul întîmplării declarîndu-mă fără rezerve fan necondiționat al omului Vișniec. Am ratat deschiderea oficială a evenimentului, pentru simplul fapt că s-a suprapus cu concertul fenomenalului entertainer Iulian Canaf (de departe cea mai spectaculoasă apariție din lumea blues-rock-funk-soul-ului de la noi), pe care a trebuit să îl prezint pe scena de la ART Rock Cafe. Ne-am bucurat amîndoi de reîntîlnirea după mulți ani, reamintindu-ne și că prietenia noastră s-a înfiripat după articolul scris de mine chiar aici, în rubrica asta, cu foarte mulți ani în urmă, cînd Iulian fusese senzațional la „Vocea României”. Concertul a fost extraordinar, Iulian în formă maximă, iar chitaristul Bogdan „Meta” Botez colosal.

După doar cîteva zile, aveam să o revăd și pe Ada Milea (alături de grupul său deja clasicizat, cu Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman) pe care am cunoscut-o datorită Radio TOP, cu mulți ani în urmă, și cu care nu mă mai văzusem… de la ziua lui Johnny Winter (23 februarie), din 2012, la Sighișoara, cînd ne-a fost ghid, mie și alor mei, de la Cetate pînă la sala de spectacol! Ada a apărut, firește, pe scena Teatrului, fiindcă este și actriță, și profesoară de artă dramatică. După, am scris pe Facebook următoarele: „Această ființă încîntătoare practică împreună cu grupul său fabulos o formă de artă care nu e nici teatru, nici muzică, nici pantomimă, nici circ, deși are cîte ceva din fiecare. Această a 8-a artă se numește, cred, Ada Milea”. Ada, unde greșesc?