Am ajuns pentru cîteva zile într-o lume de care chiar mi-a fost dor… timp de vreo trei decenii! Este lumea de unde a pornit „răscoala” muzicală care a schimbat nu doar fața muzicii. ci a întregii lumi, a civilizației umane în general. Scriu această rubrică din Anglia, locul unde am văzut acum trei decenii două concerte care mi-au marcat existența: cele cu Emerson, Lake& Palmer, la Royal Albert Hall, și cu Electric Light Orchestra, la Hammersmith Odeon. Era anul 1992, iar muzica de care se bucura omenirea în întregimea ei se strecura cumva și pe meleagurile noastre, prin intermediul cîtorva posturi de radio apărute după Revoluția din ’89. Îmi imaginam în naivitatea mea că în jumătatea de viață care îmi rămăsese mă voi bucura de muzică adevărată și că oriunde voi păși prin țara asta nu voi mai fi deranjat de prostii vîndute drept muzică. Se împlinesc, cum spuneam, trei decenii de atunci. Muzica pe care o așteptam de la radiouri și televiziuni în România a fost înecată de valuri succesive de gunoaie muzicale și de individe și indivizi porecliți „cîntăreți”. Ni se deversează în timpane niște mizerii înspăimîntătoare, iar neisprăviții autoporecliți și ei „dee-jay” se justifică, în analfabetismul lor nu doar muzical, cu cretinismul suprem: „Asta se cere!”. La radiourile din România, dar și în locuri publice unde se difuzează această „muzică”, se aud fie manele grotești, fie mizeria poreclită „muzică de petrecere”, fie bezmeticeli din sfera disco/dance/club/techno, iar acolo unde vorbim și de text, auzim niște rime cretine, de nivelul dosului gării sau din zona șotronului pentru copii cu deficiențe severe. Hai, contraziceți-mă!
Am ajuns de cîteva zile în Anglia. N-o să credeți, dar și aici sînt radiouri! Și televiziuni. Și aici e muzică amestecată de toate felurile: mai bună (în cantități totuși mici pentru gustul meu), mai puțin bună (care constituie grosul), dar și foarte proastă (mai un rap, mai un pop…) însă în cantități infime. Una peste alta, nu auzi absolut nicăieri ceva care pe omul normal, cu gusturi decente și un pic de educație, să-l facă să închidă radioul. Și poți fi sigur că dacă ai ascultat o prostie d-astea, următoarele trei-patru piese vor fi absolut în regulă. Vreau să spun că și în această privință sîntem razna de tot. Că ne batem joc de noi ca nație și pe direcția asta. Vă dau cuvîntul meu de onoare că majoritatea „vedetelor” din muzica ușoară/pop/rock românească, aici, în lumea care practic a inventat muzica asta, n-ar fi primite nici să măture sala de concert! N-am auzit în vreo săptămînă întreagă nici o singură piesă care să aducă măcar vag cu nenorocirile cîntate de vedetele noastre și difuzate cu tot atîta nesimțire de majoritatea radiourilor din România.
