V-am spus că 2026 este un an plin, mai ales din punct de vedere muzical. Săptămîna trecută s-a aruncat bomba: Sting va concerta în România, dar nu oricum, ci în cadrul unui festival de muzică preponderent electronică. Un festival cu ,,muzică tînără”, cum spun unii. Eu aș spune că vîrsta (muzicii) e doar un număr și sper ca Sting să demonstreze acest lucru.
Ideea de a-l vedea pe Sting, un artist care a redefinit eleganța în muzica pop și rock, urcînd pe aceeași scenă pe care, cu cîteva ore înainte, probabil cineva apăsa cu convingere pe un buton marcat DROP, este un paradox. Este, într-un fel, întîlnirea dintre două generații: una care a crescut cu basul ca instrument și alta care îl descarcă în format .wav. Există și o ironie subtilă în toată această poveste. Festivalurile de muzică electronică, construite pe ideea de nou, de imediat, de consum rapid, simt nevoia să invite artiști care au trecut demult proba timpului. Este ca și cum viitorul ar avea nevoie de validarea trecutului. Întrebarea este, totuși, cine va dori să-l vadă pe Sting în acest context… Eu am rezervele mele.
Legat tot de muzică și muzichie, am avut proasta inspirație de a urmări semifinalele Eurovision România. Nu spun „proastă” pentru că reputația acestui concurs, în ultimii ani (mai ales la noi în țară), este cam șubredă, ci pentru că aproape nimic din ce am ascultat nu mi s-a părut demn de o semifinală. Cu alte cuvinte, jurații nu prea au de unde alege. Există și cîteva excepții – voci puternice și vreo două piese decente -, însă, în mare parte, muzica nu mai e muzică. Nu, nu sînt deloc subiectivă. Oricine iubește și, mai ales, respectă muzica, va fi de acord. Pe lîngă zecile de experimente AI – care, probabil, deranjează cel mai puțin – romgleza ,,cea de toate zilele” și ritornelele etno sînt omniprezente. Ba chiar am avut impresia că aud ecouri ale unor piese (nereușite) din trecut, pe care, totuși, nimeni nu și le amintește. Întrebarea este: cît de importantă mai este muzica în 2026? Nu putem trăi în trecut, dar amintiți-vă ce frumos au sunat Sistem și Luminița Anghel. E drept, era 2005 și ,,cîntau la butoaie”, dar muzica era sfîntă. Chiar și-n contextul Eurovision. După ce am terminat de urmărit ultima ediție a semifinalelor (peste care, fie-mi iertată îndrăzneala, am trecut destul de repede), am rîs – dar nu era rîsul meu – și am oftat. Apoi am reascultat “Let Me Try”. Apoi m-am întors la “Waterloo” (piesa, nu localitatea din Belgia) și parcă mi-a mai trecut puțin oftica. (Sursă foto: ©stedalle/ Shutterstock.com)
Alexandra Cuza
