Fericiți cei săraci cu fotbalul!

Am spus în mai multe rînduri, înainte de începerea Campionatului Mondial de Fotbal, că dereglarea fără precedent a sezonului competițional la nivelul întregii planete din cauza șpăgilor luate cu nesimțire de alde Blatter (nume predestinat măcar din perspectiva vocabularului românesc, așa-i!?) și Platini se va resimți în perioada ulterioară încheierii acestuia.

Chiar dacă finalul Mondialului s-a apropiat de Crăciun și Anul Nou, perioadă în care cu excepția Angliei, restul țărilor se află de obicei în vacanță competițională, iată că la o lună după acordarea trofeului, lumea fotbalistică nu s-a adunat încă. Fiindcă una e vacanța de Crăciun venită la sfîrșitul turului de campionat, și alta e cea de anul ăsta în care nici măcar acum, la jumătatea lui ianuarie, în multe țări nu s-a ajuns încă la finalul turului. De aici, o brambureală generalizată, echipele cele mai importante din lume fiind văduvite de prezența superstarurilor care au jucat pînă la capăt în World Cup (la PSG, Messi a chiulit de la cîteva meciuri din campionat și din Cupa Franței, participînd la petreceri în țara natală, iar M`Bappe nu a jucat în etapa de miercuri, 11 ianuarie, în dreptul numelui său apărînd scris „la odihnă”!). Victimă a căzut și Manchester City, o altă colecție de supervedete, pe care tot pe 11 ianuarie a eliminat-o cu 2-0 din EFL Cup (Cupa Angliei) echipa numită Southampton care, în condiții normale, și-ar fi făcut calculele doar cu privire la cum să primească mai puțin de patru-cinci goluri.

În toată această bulibășeală continentală, rămîn fericiți cei săraci cu… fotbalul! Adică noi. Vacanța aproape generalizată se desfășoară în Turcia, la… aproape all inclusive! De ce nu-i chiar all? Simplu: din pachetul de servicii lipsește tocmai fotbalul, amețiții noștri jucînd fie între ei (că nu le-ajunge acasă!), fie cu alți amețiți cu crampoane din partea asta de Europă prost făcută. Fericire maximă: toată lumea e în parametri, se pregătește o primăvară de vis. Desigur, fără pic de fotbal.