Nu prind logica după care se întrerup campionatele de pe întregul continent timp de vreo două-trei săptămîni, interval în care, pe o distanță de 11 zile, fiecare din echipele reprezentative dispută un șir de 4 meciuri. Înțeleg boala psihică a conducătorilor UEFA și FIFA de a umple stadioane cu spectatori și conturile celor două organisme cu bani, dar nu reușesc să pricep cui folosește iureșul ăsta fără sens. Sînt jucători care se rup pur și simplu alergînd, alții care se văd de-a dreptul ofiliți spre finalurile meciurilor, dar și antrenori care în încercări disperate de a împăca toate caprele cu toate verzele recurg la fel de fel de artificii, așa cum a încercat și Gheorghe Hagi. El a convocat nu mai știu cîte mii de fotbaliști (de fapt fix 48, dar e cam același lucru!) fără să ne comunice intențiile lui reale, de unde s-a creat imaginea unei nații pe care o dă fotbalul afară de prin case, în fiecare român zăcînd nu doar un poet, ci și (sau mai ales!) un fotbalist demn de selecție la Națională. Cam ca Brazilia, unde cică ar fi vreo 2,1 de milioane de fotbaliști legitimați care activează în 29.000 de cluburi. Mi-e că i-am depășit deja. Dl. selecționer Gheorghe Hagi se gîndise să folosească două reprezentative, pentru a-i menaja fizic pe cît posibil pe toți, după o schemă care îi ieșise la preluarea reprezentativei, în două amicale. Ce n-a înțeles dl. Regele e că alea erau amicale, iar adversarii nu se agitau prea tare. Acum, în oficiale, nu pe rînd, dar dacă punea două echipe în fiecare meci, tot ne băteau ăia de ne zăpăceau! Cum de ce? Ete d-aia: că ei n-au români pe teren! În restul lumii, există un lot ”de bază”, cu fotbaliști de mare calitate și forță, care joacă meci de meci. La noi, aceiași etern loseri, despre care nici mamele lor nu mai cred că-s fotbaliști, ci poate doar fandositele cu care ies prin cluburi, că doar sînt tatuați, deci fotbaliști! Ptiu!
