Eu, prostul lumii

Îmi vine foarte greu să constat că sufăr de o maladie evident incurabilă, a cărei denumire în varianta soft ar fi naivitate, iar în cea hard prostie pură. Ideea e că nu am leac și de fiecare dată o iau de la capăt, de zeci de ani încoace, sperînd și consumîndu-mă și suferind, iar și iar, mereu și mereu, timp în care obiectul/subiectul trăirilor mele, adică fotbalul românesc și reprezentanții lui la toate nivelurile, nu fac decît să arate o lehamite mereu împrospătată, o rupere-n paișpe de toate visurile și speranțele noastre, un sictir perpetuu adresat suporterilor, României, tricolorului care li se înalță și imnului care li se cîntă absolut degeaba! Mă și gîndeam dacă nu cumva unor asemenea panarame nu s-ar cuveni să li se facă un fel de imn tot la mișto, cum joacă și ei, o parodie de imn, o chestie compusă poate de Ada Milea și interpretată eventual de Mărgineanu! Nu, că ăștia sînt mari cîntăreți și compozitori! Panaramelor cu crampoane ar trebui să le compună imnul după chipul și asemănarea lor clownul Siminică!

N-am să vorbesc despre tineretul lui Mutu, ci despre fostul tineret al lui Rădoi, din rîndul căruia s-a ridicat armata de neisprăviți pe care a ajuns să o facă de rahat nu Argentina, nu Spania ori Brazilia, ci Armenia! O țară care nu poate concura decît cu Israelul! Ei, nu vă pripiți! Nu la fotbal, că în Armenia nu s-a inventat încă (Israelul i-ar snopi!), ci la coniac! Dacă nu știți (eu am aflat-o chiar la Erevan, prin anii ’80, într-o excursie!) singurul coniac din lume care poate concura la savoare cu cele evreiești este cel armenesc! La fotbal, Armenia nu poate bate decît niște d-astea din lumea a cincea a nobilei îndeletniciri: Liechtenstein, Islanda, acum și România, într-o nouă prezentare… identică cu alea vechi! În mod evident, Mirel nu e vinovat de ce e pe teren, decît în măsura în care el îi aduce acolo pe alde Chichireș, care neam de neamul lui, paișpe generații de acu-ncolo, nu va putea produce fotbaliști (că n-are asta în genă!), pe Man, un leșinat, un letargic cu gîndul la mașini, la femei, la nemurirea sufletului, la OZN-uri, la el știe ce, numai la fotbal nu, ori pe Keșeru, de care vă rog să-mi spuneți cînd morții (și răniții!) a înscris vreun gol care să conteze cît de cît…

Toată șmecherimea asta e deșteaptă foc: vine, ne ia la mișto, saltă banu’ și se cară de unde-a venit. Rămîn eu (hai, că și voi!) să sufăr și să mă consum ca boul. Și pentru ce? Pentru niște panarame. Prostu’ lumii. Eu, prostul lumii.