Scriu rubrica asta cu ochii în televizor, la puține minute după încheierea unui nou recital umoristic, produs de data asta pe propria-i scenă de grupul de comici, clowni, saltimbanci, stand up-iști de la Cluj, orașul prea răbdător cu toți neisprăviții.
Hai să facem din nou nițică istorie, cît ne ține memoria. Gonit de prost și readus de bun, după ce Șumudică fusese adus de bun și gonit de prost, Dan Petrescu, un domn care ca fotbalist era cu adevărat încîntător, lucru de care s-a convins pînă și Chelsea, unde a fost titular vreme îndelungată, nu mai prididește, de cîteva săptămîni, de cînd e acolo, să ia bătăi de la cine te aștepți și de la cine te miri, după fiecare din acestea ieșind invariabil la interviuri cu un text al cărui vocabular variază în anume fel, dar care în conținut este absolut identic de la o înfrîngere la cealaltă. Invariabil, bătuții lui meritau victoria, numai că la înfrîngere au contribuit fel de fel de cataclisme naturale, începînd cu planetele aliniate strîmb, cu programarea etapelor, cu barele care îi protejează numai pe portarii ălorlalți, cu ghinionul, cu arbitrii care sînt vînduți tuturor celorlalte 15 echipe, Masoneriei și Organizației Mondiale a Sănătății, în general cu mediul natural, vădit ostil performanțelor lui și ale echipei lui. Cu Alkmaar, acest pacient aflat, sper, doar în învoire de la Secția de Psihiatrie, după ce că împiedicații lui n-au existat în prima repriză, vine la final și ne spune că ăilalți, pe lîngă gol și o bară (ai lui netrecînd de centru decît de vreo patru ori!) n-au arătat cine știe ce, că ăla cu golul probabil n-a mai înscris niciodată cu capul, și că una peste alta, cu tot cu repriza a doua, echipa mai bună a fost CFR care era corect să fi cîștigat.
Dacă nu l-am ști avid după bani, și deci încercînd să nu fie dat afară (poate-poate patronatul pune botu’ la vrăjelile lui!), am zice că bea, se droghează și mai ia și tranchilizante cu pumnul! Du-te, Dane, ori la alți fraieri, ori la culcare, ori la spital.
