Așa cum ne stă în caracter, probabil că după catastrofalele prestații ale reprezentativei de fotbal în partidele cu Canada și Cipru, am înjurat ce am înjurat, apoi am trecut la calcule, finalul operațiunilor zicîndu-ne că ”mai sînt șanse teoretice/matematice”, că ”dacă nu din grupa asta de calificare, atunci poate că după barajul pe bază de Liga Națiunilor”, că mingea e rotundă, că roata se învîrte și tot soiul de alte asemenea cretinisme pe care alte nații nu le-ar putea produce, ele fiind preocupate doar de jocul în sine și de performanțele în sine, și niciodată de găsit scuze pentru neisprăviții care efectiv ne mănîncă sănătatea de zeci de ani. Zău că din 1998 încoace nu am trăit decît în fals, fraudă și minciună, asistînd cumva impasibili cum la Națională s-au pripășit toți nechemații, toți farsorii, toți împiedicații, ba chiar și escrocii (cît timp a defilat pe acolo și familia Daum, odihnească-l în pace ăl bătrîn!) care și-au adus la echipa asta (numită, totuși, România) tot soiul de vopsiți, adesea, probabil, pe șpăgi grele, menite să le salte cota de piața neisprăviților de pe gazon prin adăugarea de prezențe la reprezentativă.
Acum, după ce ne-am pus speranțe fără număr în venirea selecționerului Lucescu, am constatat că și el e depășit de vremuri, că cei 80 de ani l-au transformat într-o copie a celor de dinainte, caracterizați prin lipsa de idei, lipsa de curaj, lipsa de… fotbal! Nu analizez acum ceea ce nici nu mai merită analizat, ci îi urez drum bun și pensionare grabnică domnului Mircea Lucescu. Am senzația că a făcut și el mișto nu doar de mine, ci de întreaga nație, introducînd în meci oficial exact aceiași neisprăviți care se făcuseră de rîs în meciul cu Canada. Îmi vine greu să spun asta, dar cred că ”antrenorul” Becali ar fi încropit o echipă mai brează decît ”genialul” Mircea Lucescu, altul care în loc să ceară scuze întregii nații, bate cîmpii exact ca domnul clovn Petrescu că arbitrii nu ne-au lăsat să jucăm. Rușine, Mircea Lucescu! Pensie ușoară!
