Directorul Muzeului Național al Bucovinei, istoricul Emil Ursu, cel mai bun manager de festivaluri și cel mai competent impresar rock dintre toți directorii de muzee naționale, a avut anul acesta inspirația de a aduce pe scena Festivalului Cetatea de Rock a Sucevei un număr relativ mic de nume în fiecare din cele trei seri, cîte trei, accentul căzînd pe calitatea muzicii și a spectacolului în ansamblul său. Asta a făcut ca una din seri, chiar prima, după bucureștenii Vandaal, să aibă un dublu cap de afiș: Trooper, nume de excepție în rock-ul românesc al zilei de azi, care nu s-au dezmințit și au fost (după mine, desigur) cei mai buni din întregul Festival, exceptînd legenda vie, Phil Campbell, care vine dintr-o altă categorie de greutate, și Iris, favoriții publicului …adult (vedeți ce frumos vorbesc despre noi, moșnegii? Apropo: n-am întîlnit la Festival pe nimeni mai bătrîn ca mine, deși am discutat cu cîțiva care păreau!… inclusiv Campbell, care totuși are cu 8 ani mai puțin!). Drept să vă spun, de la Iris așteptam mai mult, dar hai să accept ideea că au rămas, după plecarea lui Nicu Covaci, purtătorii stindardului rock-ului românesc, cam fără concurență, iar asta chiar contează. Să le dea Domnul viață lungă!
Seara a doua a avut în deschidere grupul We Are Numbers, din Brașov, urmat de grecii HellPass (fără strălucire), iar finalul a aparținut foștilor moldoveni Alternosfera, romanizați cu domiciliu cu tot (de ce la Sibiu și nu la Suceava!?), pe care cred că nici la Chișinău nu îi iubește lumea așa cum îi iubesc aici toți adolescenții, ba și o mînă de adulți!
Seara a adus și un incident în premieră în cei 14 ani de Festival: s-a pierdut… o mămică!… de fetița ei de vreo 3 anișori, care a venit plîngînd în backstage! Tocmai o convinsesem să urce cu mine pe scenă și să o strigăm amîndoi pe mami la microfon, cînd… a apărut recuperatorul de copii: nașul domnișoarei!… și plînsul a devenit rîset!
