Săptămîna trecută, grupul Metallica și-a mai făcut o dată drum prin plaiul mioritic, poposind la București în miezul unui turneu european ale cărui ecouri cu siguranță că vor dăinui o vreme. Este parcă a cincea oară cînd metallicii vin la București, lucru care în principiu ar trebui să ne bucure. Poate nu chiar pe toți, dar fanii grupului și ai heavy metal-ului, în general, ar trebui să fie de-a dreptul fericiți. Acum ar trebui să vă dau și cheia enigmei: mie Metallica nu îmi place. Nu mi-a plăcut niciodată, dar este problema mea strict personală. Sigur că am avut ocazia să merg măcar la unul din concerte. N-am vrut, pur și simplu. De ce? Păi, fiindcă am adînc înrădăcinată convingerea că nu e mai nimic de capul lor. Că muzical sînt modești, iar ca personalitate zero. Cîndva, cred că în 2010, au cîntat la distanță foarte mică (în aceeași lună, parcă) de Iron Maiden. Prietenii mei, fani declarați, mă provocau să merg și eu. Am spus nu, și le-am recomandat să meargă și ei la Iron Maiden. M-au ascultat, am fost împreună, iar după, avînd termenul de comparație, mi-au declarat că da, am avut dreptate, între cele două fiind o distanță enormă, desigur în favoarea lui Maiden. Aparent, e simplu: Maiden au fibră, au personalitate, în timp ce Metallica a fost beneficiara unui management excepțional, care i-a propulsat pe culmi unde nu prea au ce căuta! Este exact ca fotbaliștii ”vopsiți”! Ei bine, acum, pe 13 mai, au fost de-a dreptul penibili, au falsat, și-au pierdut ritmul frecvent, totul părea o improvizație. A spus-o răspicat un spectator cumva calificat, Robert Turcescu, care, chiar dacă prost, cîntă și el la o chitară într-un grup de hard rock. Ei bine, i-a sărit în cap o armată de fani care s-au simțit personal lezați. Metallica a cîntat și o piesă de-ale lui Compact. Eu chiar bănuiesc de ce: fiindcă una Phoenix sau Sfinx ar fi fost prea grea pentru ei!
