Deși pare absurd, am să las deoparte în acest număr al Jupânului mînărelile fără număr din arbitrajul românesc (aflat parcă într-o competiție în care fiecare vrea să arate că e ori mai hoț, ori mai prost decît hoții ori proștii din meciurile anterioare… că nu trece măcar o etapă fără o nenorocire, cele mai multe dictate sau protejate de VAR) și o să încerc un comentariu asupra ieșirii de derbedeu pur sînge cu care ne-a pricopsit unul din legendarii fotbaliști români, Sorin Cîrțu, erou între eroii Craiovei din epoca de aur a echipei. Pentru cei foarte tineri: Cîrțu a fost în acele vremuri cam ceea ce ulterior avea să fie Ilie Dumitrescu, iar asta e destul, cred, ca să vă lămuriți despre ce geniu fotbalistic e vorba. Numai că ”Sorinaccio”, cum îl alintau fanii, după încheierea carierei de fotbalist, nu prea și-a găsit locul: n-a rezistat niciunde prea mult timp ca antrenor, iar în funcțiile de conducere cu care a fost onorat n-a avut mari realizări, cel mai adesea intrînd în conflict cu toată lumea: fani, fotbaliști, patroni, presă. Un tip dificil, care a dus și dincolo de gazon ideea (valabilă mai ales, sau exclusiv, la noi!) că unui mare talent îi este permis orice. Astfel că la meciul contra ”U” Cluj, după o discuție în care n-avea ce să caute, a înjurat golănește, birjărește, mîrlănește, unul sau mai mulți adversari, din postura de ”președinte de onoare” la ”U” Craiova.
După incident, în loc de o ieșire cinstită, bărbătească, cu scuze, derbedeul bătrîn a anunțat că… nu mai merge la Cluj în play-off, ca să nu mai provoace și alte incidente! Cîrțu n-a înțeles, la cei 69 de ani ai lui, că golăniile din tinerețe au un termen de garanție, cam cît ești pe gazon. După asta, devin penibile, rușinoase, oribile. Du-te, Sorinaccio, du-te!… măcar la pensie, dacă nu unde ziceai tu însuți în transmisia live!
