Vă mărturisesc că în cele mai bine de 6 decenii de cînd sînt telespectator aproape patologic (pe bune, am avut televizorul meu „Rekord”, rusesc, încă din 1958, apoi „Național”, cu piese japoneze!, de prin 1962 sau ’63) am văzut cam toate evenimentele sportive, de la primele meciuri de fotbal, cînd se jucau la București meciuri în cuplaj, cîte două la rînd, pe același stadion, de la primele „nocturne”, de pe Stadionul Republicii (era cam pe locul unde-i Parlamentul azi) pînă la primul meci internațional de hochei SUA – URSS transmis prin „Intervision”, varianta comunistă a „Eurovision”-ului, mă rog, nenumărate. Am prins în direct evenimente epocale, cum ar fi, în 1963, meciul prilejuit de centenarul înființării Federației Engleze de Fotbal, Anglia – Restul Lumii, cînd i-am văzut prima oară în viața mea (aveam aproape 10 ani) pe Lev Iașin în poartă și pe Pele la mijloc în selecționata mondială, ori pe Dick Fosbury sărind pe la două noaptea, în 1968, la Olimpiada din Mexic, parcă 2,29 metri și bătînd recordul mondial al rusului Valeriy Brumel, moment în care rusălăii au înnebunit și au cerut să-l excludă din concurs fiindcă… sărise cu spatele la ștachetă!
Am văzut, cum ziceam, toate nebuniile imaginabile, pe toate terenurile și arenele, am văzut cînd Ilie Năstase i-a tras o minge în față, de la zeci de metri distanță, babei care-l zgîndărea din tribună! L-am văzut pe Ayrton Senna murind. L-am văzut pe Maradona dînd golul cu „mîna lui Dumnezeu”, ce mai, tot, tot, tot!
Dar să fie al naibii ăl’ care a văzut, care și-a imaginat sau care a crezut că se poate vreodată întîmpla în galaxia asta prost făcută, ca un sportiv să ceară arbitrului să-l elimine pe propriul său antrenor! Cînd am văzut-o (și auzit-o!) pe Sorana certîndu-l pe Adrian Cruciat nu m-am mirat foarte tare, că o știam cu fițele ei de deraiată din multe alte ocazii. „Taci! Taaaaci! Da’ taaaaaaaci odată!” era ceva aproape normal (la ea!). Dar cînd s-a întors spre arbitră și i-a zis să-i dea galben, era să leșin numai văzîndu-i ăleia fața! „Vrei să spui că vrei ca eu să-i dau galben antrenorului tău!?!”, a zis femeia aia, complet năucită de solicitare. „Da!”, a zis deraiata, fără să-și dea măcar seama că aia își făcea cruci în gînd! Și eu în fața televizorului! Ăsteia nu-i trebuie antrenor pe bancă, ci psihiatru.
