„Muzica e un alt limbaj. Nu e ușor să-ți pui în versuri trăirile. Sigur, te și cenzurezi atunci cînd îți dezvălui anumite culori ale sufletului, dar ele se văd atunci cînd cînți” – ADI BĂRAR
La început de martie, rock-ul nostru cel de toate zilele pierdea o emblemă. Adrian Bărar, ,,lordul” care a creat istorie, ținînd sus steagul rock-ului românesc timp de peste patru decenii, a plecat în Lumină pe 8 martie, lăsînd în urmă amintiri frumoase și multă muzică bună, cu și pentru suflet. Recent am avut onoarea și privilegiul de a sta de vorbă cu Adriana Delia Bărar, fiica celui care a unit generații prin a sa artă. Cu modestie și blîndețe, Adriana a acceptat să ne împărtășească cîteva frînturi din bucuriile și amintirile sale de neprețuit, alături de cel care i-a fost model, mentor, prieten, dar mai ales Tată.
Alexandra Cuza: Adriana, în primul rînd, îți mulțumesc pentru bunăvoință și promptitudine! Vreau să știi că Suceava te salută și e alături de tine. Nu e un secret că trupa Cargo a fost, este și va rămîne extrem de iubită aici. În al doilea rînd, chiar nu mi-aș dori să vorbim despre tatăl tău la trecut, pentru că tocmai ceea ce ne-a lăsat aici, pe Pămînt, îl face nemuritor.
Adriana D. Bărar: Mă bucur tare să aud că tata este în continuare iubit și apreciat. Faptul că ne sînteți aproape ne mai alină durerea și vă mulțumim!
A.C.: Anul acesta, Cargo a împlinit 36 de ani. Îți mai amintești cum a fost primul concert susținut de tatăl tău, la care ai participat?
A.D.B.: Din poze, știu că primul concert a fost din burtica mamei mele. De mică am participat la foarte multe evenimente live, practic nu ratam nimic din ce se organiza în zona noastră (Timișoara). Vara aveam obiceiul de a pleca în familie într-un concediu-turneu, pe care, personal, abia îl așteptam! Pentru mine, toată acea perioadă a fost deosebită. Îmi plăcea să observ cum în fiecare oraș în care concerta tata avea altă energie.
A.C.: Cum te priveau colegii de la școală cînd auzeau că tatăl tău este Adi Bărar?
A.D.B.: Cum nu exista social-media, oamenii erau mai discreți. Cu toate că era un adevărat motiv de mîndrie, eu nu m-am lăudat niciodată cu asta, pentru că nu mi se părea potrivit. Pe de altă parte, Timișoara nu este un oraș atît de mare, așadar ne cam cunoaștem unii cu ceilalți. În plus, la toate aniversările sau petrecerile pe care le organizam era și el acolo! Ce era cu adevărat frumos era respectul tinerilor din acea vreme pentru lumea artistică. Nu aș vrea să sune bătrînesc, dar chiar mi se pare că acea cultură lipsește acum, chiar dacă mai există, totuși, artiști către care merită să ne îndreptăm atenția și… sufletul.
A.C.: Adevărat! Din păcate, nici vremurile nu prea ne mai ajută. Canalizîndu-ne totuși energiile pe lucruri și amintiri frumoase, sînt curioasă care sunt piesele Cargo apropiate sufletului tău.
A.D.B.: Mi-e greu să aleg. Toate mi-s dragi! Deosebite pentru mine rămîn, totuși, ,,Nu mă lăsa să-mi fie dor” și ,,A 5-a dimensiune”, deoarece am luat parte, și la propriu, și la figurat la filmările videoclipurilor. A fost foarte interesant pentru mine să fiu acolo.
A.C.: De asemenea, ai fost mîna dreaptă a tatălui tău și la realizarea copertei albumului său de blues, ,,Hold On!”, lansat în 2017.
A.D.B.: Da, așa este. În ultimii ani, tata apela mereu la mine. M-a încurajat mereu pe partea de fotografie. Încă de cînd eram copil îmi plăcea să imortalizez tot felul de momente faine din concertele lui. Așa am ajuns să mă ocup de ședințele foto oficiale CARGO și A.B.B, acest lucru însemnînd enorm pentru mine, chiar dacă era vorba, pînă la urmă, de tatăl meu. Pot spune că a fost un privilegiu…
A.C.: Este clar că ai avut cel mai bun mentor și îndrumător spre a-ți urma visul, sau steaua, ca să-l citez chiar pe el. Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la tatăl tău, regretatul Adi Bărar?
A.D.B.: Sînt extrem de multe de spus aici. Învățam de la el în fiecare zi. De mică am înțeles că pentru orice lucru pe care mi-l doresc trebuie să vin cu argumente. Asta m-a ajutat foarte mult în deciziile pe care le-am luat mai tîrziu, în viața de adult. Pe de altă parte, m-a încurajat mereu să fac ceea ce-mi place, să încerc cît mai multe lucruri și, bineînțeles, să-mi urmez visul. Pentru a-ți găsi drumul, e nevoie de multă muncă, dar aveam cel mai bun exemplu lîngă mine.
A.C.: Cititorii noștri trebuie să știe că în această vară, dacă vremurile ne vor permite, vom avea ocazia să-l celebrăm așa cum se cuvine pe cel care a fost Adrian Bărar, la Menthor Rock Gathering In Memoriam Adi Bărar, eveniment ce va avea loc la Brezoi, în perioada 2-4 iulie. Mulți prieteni se vor reuni pe scenă pentru a-i aduce un omagiu tatălui tău. Amintesc aici Phoenix, Iris, Trooper, și mai ales, familia CARGO. Biletele s-au pus deja în vânzare!
A.D.B.: Evenimentul va avea loc, cu certitudine. Sînt sigură că tata, de acolo de Sus, este tare încîntat, iar eu mă bucur mult că se organizează un astfel de eveniment-tribut. Sînt sigură că i-ar fi plăcut să fie pe scenă, fizic, aproape de noi…, dar spiritul lui va fi acolo.
A.C.: Cu siguranță! El trăiește prin voi, prin muzica pe care a lăsat-o ,,moștenire” pe Pămînt. Un alt lucru extraordinar este că Adi Bărar va avea un monument pe Aleea Muzicienilor, într-unul din cele mai mari parcuri din Timișoara.
A.D.B.: Deocamdată este o propunere, dar cu siguranță va deveni mai mult de atît. Pe această cale vreau să-i mulțumesc lui Corneliu N. Vaida, inițiatorul proiectului, pentru tot sprijinul oferit. Este ceva special, într-adevăr. Monumentul va fi construit pe Aleea Muzicienilor din Parcul Alpinet, aproape de podul Maria. Sînt extrem de încîntată și curioasă de cum va ieși!
A.C.: Cu toții sîntem! Cu toate că ideea mi se pare absolut fantastică, rămîn totuși la părerea mea că e bine să ne bucurăm de adevăratele valori cît încă le avem lîngă noi. Sînt sigură că și tatăl tău s-ar fi bucurat tare de acest monument! Schimbînd un pic registrul, ce face Adriana Bărar acum? Pe lîngă faptul că duce mai departe, cu mîndrie, numele și legacy-ul tatălui ei.
A.D.B.: Ce făceam, mai bine zis… Mulți ani m-am ocupat cu moda, a fost și va rămîne pasiunea mea, doar că am făcut un shift în ceea ce privește cariera, deoarece am realizat că pasiunea este pasiune cît timp o faci cu drag. Atunci cînd intervin factori externi, de stres și de frustrare, dispare plăcerea. Așa că am pus ,,pauză” acestui capitol din viața mea pentru moment. Acum lucrez în domeniul marketing-ului digital și am ajuns aici tot dintr-o pasiune de-a mea: mi-am dorit foarte mult să învăț ceva nou, iar conjunctura m-a ajutat și am reușit ca dintr-o ambiție personală să-mi fac o carieră. Îmi place foarte mult ceea ce fac în acest moment.
A.C.: Important este să fii mulțumită și împlinită cu tine și cu ceea ce faci. Știu că aveai și un blog de modă tare reușit…
A.D.B.: Da, blog-ul încă mai există, însă nu mai dispun de atît de mult timp liber pentru a crea conținut, așa cum mi-aș dori. După cum am spus, nu am renunțat la modă, doar am schimbat puțin direcția… Și da, este foarte important să facem ceea ce ne place, dar să facem totul bine! Tata îmi spunea mereu: dacă faci un lucru fă-l bine sau nu-l mai faci deloc!
A.C.: Mare adevăr! Tatăl tău era într-adevăr un perfecționist, iar tu îi calci pe urme.
A.D.B.: Da, un perfecționist care a lucrat la perfecțiune! Totul era gîndit mereu, pînă la cel mai mic detaliu, de la turnee, concerte, pînă la modul în care se prezenta în fața fanilor. Chiar a pus pasiune în tot ce a creat.
A.C.: Am simțit cu toții acest lucru de-a lungul timpului. Personal, am rămas fără cuvinte în momentul în care am văzut pe brațul lui un tatuaj cu chipul tău.
A.D.B.: Da, avea și numele mele tatuate pe mînă. Pe lîngă asta, aveam, sau… avem în continuare, amîndoi, același tatuaj pe coloană.
A.C.: A fost greu să-l convingi? Asta, așa, ca un mic inside…
A.D.B.: Nu am vrut să-l conving! Cred că el s-a convins, i-a plăcut mult cînd l-a văzut la mine și a vrut numaidecît să-l poarte și el. Partea amuzantă e că eu am dat startul în familie. La primul meu tatuaj aveam nevoie de acordul lui și-mi amintesc că a încercat să mă convingă să renunț, dar… mai tîrziu a compensat. Și uite așa și-a tatuat chipul meu pe braț.
A.C.: Știu că ai lansat și un site unde toți prietenii, fanii, toți cei care l-au cunoscut pe Adi Bărar, pot împărtăși povești, amintiri, gînduri, tocmai pentru a-l păstra viu în memoria tuturor.
A.D.B.: Chiar după nefericitul eveniment am primit numeroase mesaje private, în mare parte de la cunoscuți, în care îmi tot povesteau diverse întîmplări și amintiri frumoase trăite alături de tata. Atunci, mi-am zis că poate ar fi o idee bună să creez un spațiu virtual în care lumea să poată să scrie ce simte, să existe ceva și scris, nu doar în amintirea oamenilor care l-au cunoscut. Tocmai pentru ca cei care nu au avut ocazia să-l cunoască din altă prismă să cunoască și omul Adi Bărar, nu doar artistul.
A.C.: Este de admirat tot ceea ce faci! Mie nu-mi rămîne decît să îți mulțumesc încă o dată pentru faptul că ai acceptat să ne împărtășești cîte ceva din amintirile tale dragi cu tatăl tău. Să ne vedem curînd, la Brezoi, pentru a cinsti împreună memoria celui care a fost Adi Bărar. Povestea merge mai departe!
A.D.B.: Și eu îți mulțumesc mult! Să ne revedem curînd și să revenim cu toții la normal!
A.C.: Mulțumesc Adriana, mulțumim Adi Bărar!
