Indiferent de domeniul de activitate, raporturile dintre „centru” şi cei din teritoriu au fost din totdeauna deficitare. Ăi de la „centru” sînt, în general, nişte persoane pline de ifose care-şi dau în mod nepermis prea multă importanţă, care n-au habar ce se întîmplă în teritoriu, adică în viaţa reală, şi ca atare, de cele mai multe ori, dau cu mucii-n lapte la modul cel mai debordant. Am văzut şi noi „doamne” dintr-astea care au cîte un kil de fixativ în cocuri şi care, fiind de la minister şi fiind în inspecţie, se dau în stambă fără să li se solicite aşa ceva. Nu de puţine ori bucureştenii aflaţi în vînzoleală prin teritoriu adoptă comportamente umilitoare la adresa celor pe care-i controlează. Cînd vezi cîte o tută dintr-asta care se crede stilată că scoate dintr-o paporniţă de muşama un pulover (de firmă) verde şi cu paiete, mai că-ţi vine să crezi că moda a luat-o pe arătură şi că designerii s-au instruit cu fochistul de la şcoala de arte. În general, cînd vin ştabii de la Bucureşti, capitala ţării eşti, să trăieşti şi-nfloreşti, trepăduşii din provincie se fac mici, mici de tot, uită şi bruma de demnitate pe care o aveau, iau poziţia unui „să trăiţi” slugarnic şi nu mai ştiu cum să le mai intre în voie musafirilor. Cînd vine, par egzamplă, un gheneral de la Interne în inspecţie, gaborimea intră în priză. Toţi freacă bocancii, cozoroacele şi eghileţii pînă la epuizare, consoartele lor calcă uniformele la sînge, ca să nu se prezinte iubiţeii lor cu burlane la pantaloni în faţa şefului cel mare, să trăiţi şi să mai veniţi! Iar şeful cel mare, în loc să se intereseze despre cum stă judeţul cu infracţionalitatea, cu evaziunea, tîlhăriile şi violurile, se interesează suav unde ar putea servi un berbecuţ la proţap udat cu nişte agheasmă de Bosanci sau cu nişte afinată de la mănăstire. Şi pleacă gheneralul tot aşa cum a venit, nu înainte de a felicita vreo două slugi şi a mustra pe cîţiva netrebnici care n-au făcut faţă la cheful de adio, îmbătîndu-se ca porcii şi înjurînd pacea mondială şi pe comandantul navei Concordia, fustangiul ăla de macaronar. Tot aşa, cînd vine un baştan de la învăţămînt toţi îl perie, vai ce frumos şi deştept sînteţi, ce zîmbet fermecător aveţi, doriţi lăptic la cafeluţă sau beţi strong, ce mai e nou prin Capitală, ah, v-am văzut la televizor, Doamne, dar ce şarmant eraţi. Cam ăsta-i scenariul, iar cornuta din capitală, în loc să se intereseze de absenteism, promovabilitate, situaţia manualelor şi a banilor de navetă a elevilor, se sparge în figuri, se umple de suveniruri şi o tunde înapoi în Bucureşti, unde se plînge colegilor din minister cît de extenuante sînt inspecţiile astea din teritoriu şi „cît de proşti e ăştia din provincie, dragă, şi nu ştie mai nimic, dragă”. La sănătate e cam la fel. Măcar acolo este şi un tip cu capul pe umeri, fiindcă dacă sistemul sanitar ar fi fost lăsat numai pe mîna habarnistului Nicolăescu i-am fi cîntat de mult prohodul. Aşadar, cu surle şi trîmbiţe a sosit la Suceava Raed Arafat. O vedetă naţională. Pe bune. Tăticuţul SMURD-ului e onest, calculat şi pragmatic. Nu vinde braşoave şi aiureli. Cînd deschide gura ştie ce vrea, pentru că gîndeşte înainte de a vorbi. Chestia e că şi medicii noştri de la Suceava, în loc să spună răspicat ce doleanţe au, ce-i nemulţumeşte şi ce nu merge în sistem, au tăcut mucles şi s-au uitat la domnul Arafat ca mătuşile de la ţară la Suleyman Magnificul. Numai Nicoleta Boldeanu, medic la Secţia Geriatrie, a fost mai cu ţîfnă şi i-a cerut ministrului să ajute nu numai Urgenţele, ci şi celelalte secţii, fiindcă şi acolo sînt bolnavi. E frumos şi bine că a venit Raed Arafat tocmai de la Bucureşti ca să sfinţească o ambulanţă ştoc, numai că sistemul medical sucevean nu înseamnă doar SMURD-ul şi Unitatea de Primire a Urgenţelor. Pentru că a cerut ministrului secretar de stat să acorde aceeaşi atenţie şi aceleaşi şanse şi celorlalte secţii spitaliceşti aşa cum se acordă Urgenţelor, medicul Nicoleta Boldeanu e alegerea noastră pentru Secţia Jupânului de Salon.
