Unele lucruri merg foarte bine la Spitalul Clinic Județean Suceava, cum ar fi Compartimentul de Radiologie Intervențională. Acest lucru a fost remarcat și de medicul chirurg Sorin Hîncu, președintele Colegiului Medicilor Suceava și fost director al spitalului, care într-o emisiune la Radio Top a declarat că la acest compartiment lucrează o echipă de tineri ”foarte competenți, pricepuți, pe care eu îi apreciez foarte mult și-i încurajez, pentru că au pornit pe un drum cît se poate de bun, așa cum se face în Europa la ora actuală”. Pe 17 martie, de exemplu, o echipă de medici neurologi și radiologi intervenționiști a rezolvat cu succes primul caz de accident vascular cerebral-AVC acut trimis de la Spitalul Municipal Bîrlad. Bărbatul salvat are 78 de ani. La Suceava funcționează singurul centru de tratament endovascular al AVC din Moldova și unul din cele 10 centre de la nivel național. Spitalul Clinic Județean se clasează pe locul IV pe țară ca număr de pacienți tratați.