Jupâni de Salon

Pe 11 martie 2026, reprezentanți ai Sectorului Social-Filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au participat, la Putna, la demararea lucrărilor de construire a unei noi locuințe pentru familia Brânză, a cărei casă a fost distrusă de flăcări în luna ianuarie a acestui an. Preoții Andrei Mocanu, consilier al Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Constantin Oprea, protopop al Protopopiatului Rădăuți, și Filip Coca, preot paroh al Parohiei Putna, ”au săvîrșit slujba de binecuvântare la începutul lucrărilor de construcție pe fundația proaspăt turnată a viitoarei locuințe”. La eveniment a fost prezentă și Mihaela Apostol, directoarea Fundației Umanitare „Anastasie Crimca”. Preotul Mocanu informează și că ”părintele Alexandru Lungu și agentul de poliție Daniel Ceclan sprijină în mod activ ridicarea noii locuințe, contribuind la mobilizarea ajutorului necesar pentru ca familia Brânză să poată avea din nou un cămin”. Cei care vor, pot să vadă și acțiunile filantropice pe care le face Biserica. Asta numai dacă vor.