Jupân de Salon

Muzeul Național al Bucovinei a realizat expozițiile care pot fi admirate la Complexul Muzeal ”Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei. Aura Brădățan, de la aceeași instituție muzeală, este cea care a realizat expoziția foto-documentară dedicată lui Ciprian Porumbescu și care a avut foarte mulți vizitatori, fiind amenajată în spații deschise din Suceava, Alba Iulia, Brașov, Sibiu, Timișoara, Craiova și București.

În cadrul unei emisiuni la Radio Top, directorul Emil Ursu a mai spus că în acest an, pînă săptămîna trecută, cele 13 obiective ale instituției, inclusiv casele memoriale, fuseseră vizitate de peste 460.000 de oameni. Visul domnului Ursu este să se ajungă la 500.000 de vizitatori anual, pragul maxim care, în opinia sa, se poate atinge. Obiectivul cel mai căutat a fost, ca de obicei, Cetatea de Scaun a Sucevei, care asigură și 40% din vizitatorii Muzeului Satului Bucovinean, aflat în imediata apropiere. Deci, numai aceste cîteva informații demonstrează că muzeul sucevean a avut un an bun.