Jupân de Salon

Foresta Suceava a încheiat turul de campionat pe primul loc al seriei I din Liga a III-a, cu 22 de puncte. Are șapte victorii, un egal și o singură înfrîngere, iar diferența față de locul II este de 6 puncte. În condițiile în care media de vîrstă este foarte scăzută, iar noul proiect cu Gabriel Clim, președinte al clubului, și cu Dorin Goian, antrenor principal, a demarat la începutul acestei ediții de campionat, se poate vorbi despre o adevărată performanță. Dincolo de rezultate, jocul echipei, cu unele excepții, a plăcut. Mai este mult pînă departe, adică mai este returul, iar dacă va fi ca Foresta să termine campionatul pe unul din primele de locuri urmează meciurile pentru barajul de promovare în Liga a II-a. Situația actuală este dătătoare de speranță. Dorin Goian spune că pregătește un grup talentat și unit, se intenționează aducerea de noi jucători în iarnă, banca fiind una scurtă, iar conducerea clubului nu vrea să dea drumul jucătorilor curtați de alte echipe pînă la finalul campionatului. Returul a început bine pentru suceveni: 3-0 acasă, pe 29 octombrie, cu Rapid Brodoc, după o dominare cvasitotală. Hai Foresta! Hai cu promovarea!