Întrebat ce calificativ ar acorda dezbaterii organizate de Consiliul Județean Suceava în mijlocul săptămînii, undeva pe la prînz și la peste 20 de kilometri de ”locul faptei”, șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a răspuns: „nesatisfăcător” pentru organizare, pentru locație, pentru lipsa unui moderator și pentru lipsa de predictibilitate a ceea ce se va întîmpla. Dezbaterea dedicată documentelor de susținere a solicitării de emitere a Autorizației integrate de mediu pentru groapa ecologică din Pasul Mestecăniș a fost făcută ca să fie făcută, ca să fie bifat evenimentul, ca să fie realizat ”pasul” cerut de lege. În sală erau mulți dintre cei care se opun deschiderii gropii de gunoi. Ar fi fost ei mai mulți, însă nu au avut cu toții loc în sala Casei de Cultură Vatra Dornei, pentru a fi respectate măsurile impuse de autorități în pandemie. Însă, dacă în sală au trebuit lăsate scaune libere, la prezidiu, reprezentanții autorităților au stat umăr lîngă umăr. Adică, la ei s-a putut. Pentru modul cum au realizat dezbaterea terminată în coadă de pește și în care au încercat să ducă discuțiile în direcția dorită de ele, autoritățile merită o bilă neagră.