Jupâni de Pardon

La Poliția Suceava nimeni nu este la locul lui. La șefime ne referim. Bun, și subalternii uneori nu sînt la locul lor. De pildă, polițistul în loc să fie la birou pentru a pune lucrurile cap la cap într-o anchetă se află cu niște băieți de la bloc la o bere, iar polițistul de la Rutieră – în loc să fie în stradă pentru a dirija traficul – culege roșii la părinții lui de la țară. Comisarul-șef Adrian Buga, cel care a obținut prin concurs postul de inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție, este detașat la conducerea Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate. Comisarul șef Florin Poenari rămîne șeful Poliției Județului. Mai nou, acesta a cîștigat prin concurs funcția de adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție. Poate că domnul Buga va ieși în curînd la pensie și astfel va putea fi scos la concurs postul de șef al Poliției, pe care, evident, îl va cîștiga domnul Poenari. Numai că, în proasta tradiție polițienească de Suceava, după aceea, s-ar putea ca acesta să fie detașat pe postul de adjunct, în cel mai fericit caz.