Jupân de Semipardon

Primăria Suceava era cît pe ce să achiziționeze drone pentru Poliția Locală, de parcă Suceava nu ar fi un sat fără viață de seară și de noapte, ci un oraș american aflat la granița cu Mexicul, iar polițiștii conduși în luptă de Ovidiu Doroftei ar trebui să-i prindă pe traficanții de droguri și de persoane care acționează la adăpostul întunericului. Așa se întîmplă cînd te uiți la prea multe filme de acțiune americane – îți vin idei trăsnite. Numai că în ceasul al 12-lea, bine, nu era chiar ora 12.00 cînd a avut loc ședința Consiliului Local din 28 august, primarul Vasile Rîmbu a anunțat că se renunță la drone: ”În urma emoțiilor declanșate de anunțul achiziției de drone care ar fi ajuns în dotarea Poliției Locale, am decis să redistribui sumele pentru achiziția de toalete ecologice mobile și vidanje. Acestea le vom amplasa în locurile aglomerate unde sînt necesare astfel de facilități pentru populație și avem în vedere și dotarea celor 5 parcuri care vor fi modernizate în municipiu cu toalete performante, cu autocurățare. Deci, de la drone la toalete și vidanje!”. Așa da, domnule primar, felicitări! Dar, totuși, cum ați putut fi de acord să promovați, inițial, proiectul privind achiziția de drone?