Numai un an a rezistat în funcție. Este vorba despre Dana Botezatu, care a fost director al Școlii Gimnaziale Zamostea. Aflată de multă vreme în conflict cu mulți dintre membrii personalului didactic, pînă la urmă Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Suceava a decis demiterea acesteia. Se spune că atunci cînd trei amici de pahar îți spun că ești beat mergi acasă și te culci. În cazul doamnei Botezatu, mai mulți colegi ai domniei sale i-au spus că nu sînt mulțumiți de stilul dictatorial de a conduce școala și au făcut mai multe plîngeri la IȘJ cum că sînt hărțuiți, dar cu toate acestea domnia sa nici nu și-a schimbat comportamentul și nici nu și-a dat demisia. Chiar dacă încă din decembrie 2022 CA-ul și Consiliul Profesoral al școlii au votat pentru demiterea doamnei Botezatu, abia pe 2 februarie CA-ul IȘJ a validat demiterea. Cum IȘJ-ul abia catadicsește să se miște, este clar că situația era foarte gravă din moment ce a fost de acord cu înlăturarea din funcție a Danei Botezatu, care, ocupînd postul ca urmare a susținerii unui concurs, a crezut că poate considera școala propria sa moșie. (Foto: Pagina de Facebook a Danei Botezatu)






