Grigore Bocanci face totul pentru a-și păstra funcția de șef al Inspectoratului Școlar Suceava nefăcînd nimic. Sau aproape nimic, pentru că niște hîrtii tot trebuie să semneze. Însă, la capitolul inițiative domnul profesor Bocanci stă foarte prost. Grigore Bocanci nu i-a invitat pe directorii de școli la o dezbatere privind noile legi ale Educației pe perioada în care aceste legi s-au aflat în dezbatere publică. De ce să trimită Suceava niște amendamente la București, ca să se supere ministrul Educației, dar mai ales șeful acestuia de la Cotroceni, ”părintele” modificărilor legislative? Pînă pe 2 septembrie 2022, cu numai 3 zile înainte de începerea cursurilor, domnul Bocanci nu comunicase public cum va arăta noul an școlar, pentru ca elevii și părinții acestora să știe la ce să se aștepte. Comunicarea era absolut necesară în condițiile în care despre noile modificări aduse sistemului de învățămînt a vorbit o grămadă de lume care a spus diferite chestii, de s-a lăsat o ceață deasă peste ”România educată”. Dar decît să spună ceva și, poate, să deranjeze, domnul Bocanci preferă să tacă, știind că numai cine nu vorbeșete, nu greșește.






