Jupân de Pardon

La fel ca în urmă cu 6 ani pe vremea asta, compania franceză Lactalis este mută ca o lebădă care se plimbă pe Sena. În 2020, atunci cînd a luat decizia de a închide fabricile de la Floreni și de la Vatra Dornei, nu a comunicat public cauzele pentru care a făcut-o. O fi Lactalis companie privată, dar activitatea acesteia are un impact public în zona în care operează: taxe și impozite locale, salarii și plăți făcute către micii fermieri. De la 1 august, Lactalis renunță la colaborarea cu fermierii din zona de munte a județului Suceava, vreo 800 la număr, și, la fel ca în iulie 2020, este mută ca o lebădă după această nouă lovitură dată economiei județului Suceava, în general, și sectorului zootehnic, în particular. Nu este mulțumită compania de calitatea laptelui, sînt unii fermieri care-l ”botează”, preferă să ia lapte doar de la marii producători, avînd siguranța că primesc produse cu aceleași caracteristici zi de zi? Să iasă și să spună. Mă îndoiesc că o firmă de lactate din Franța ar avea comportament de lebădă dacă ar renunța la colaborarea cu micii fermieri dintr-o zonă montană a Franței. Nici chiar Lactalis nu cred că și-ar permite să facă asta, chit că este cel mai mare producător de brînzeturi din Europa. (Foto: italianfood.net)