Pînă la urmă, ca urmare a scandalului care a avut loc la începutul lunii februarie, primarul de la Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a ajuns după gratii pentru 30 de zile. Inițial, domnul Reziuc a fost reținut în arest pentru 24 de ore pentru agresiune fizică și lipsire de libertate, după care Judecătoria Suceava a dictat 30 de zile de arest preventiv. Pentru început, ca urmare a acuzațiilor formulate de fosta sa iubită și de fiica acesteia, domnului Reziuc i s-a montat o brățară electronică și i s-a interzis să se apropie de cele de două. Între timp s-au adunat noi probe și Radu Reziuc a ajuns unde a ajuns. Cînd a izbucnit scandalul, PSD Suceava, partid al cărui membru este domnul Reziuc, a pasat problema la PSD central, de parcă acesta ar fi primar într-un municipiu reședință de județ, și nu într-o comună oarecare. PSD-ul central, prins cu lupta cu Ilie Bolojan, nu a luat nici o măsură. Și a venit reținerea domnului Reziuc, moment în care PSD Suceava, ca să nu cadă în penibil, a luat decizia de a-l suspenda pe acesta din partid pentru un an. Deci, dacă s-a putut a doua oară, prima dată de ce nu s-a putut, PSD-ule? Greu te mai miști și doar atunci cînd situația este extrem de critică.





