Da, într-adevăr, vremea garajelor a trecut, după cum repetă conducerea Primăriei Suceava, însă nu ar fi trebuit să treacă și vremea unei comunicări civilizate între cei care vremelnic sînt în funcții și membrii comunității care i-au desemnat să administreze localitatea. ”Pădurarii” de la Primăria Suceava au făcut cu vopsea roșie cîte un X pe garajele de pe Mărășești pe care s-au apucat să le dărîme, așa cum însemnau ei copacii care trebuiau tăiați pe vremea cînd stăteau în pădure. Unii proprietari de garaje de peste drum de Școala Gimnazială nr. 3 au obținut ordonanțe prezidențiale și au scăpat deocamdată de X și de demolare. În semn de protest, un cetățean a lipit pe garajul însemnat cu X dovada că a plătit impozitul pentru acesta pînă la finele anului. Acum nu știm să vă spunem a cui este semnătura de pe garaje, pentru că nu am aflat deocamdată care dintre primarul PSD și viceprimarul PSD știe să citească și care știe să scrie. Că de vorbit nu știe nici unul dintre ei. Să știe să vorbească cu oamenii și ca oamenii.






