Colegiul județean, nu național

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu a fost unul dintre cei care le-a vorbit celor prezenți la ședința Colegiului Județean al Elevilor: ”Oare ce să le spun, pentru că habar n-am cu ce se ocupă școala asta. Pînă acum știam că în județ sînt doar colegii naționale care se numesc Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Mihai Eminescu și-așa mai departe”.