Tratament medical profesionist cu adaos de empatie

Una dintre cele mai descoperite secții ale Spitalului Clinic Județean Suceava, cea de Oncologie, și-a completat echipa cu trei tinere doctorițe: Andreea Breja, Diana Lavinia Pricope și Alexandra Pușcașu. Cele trei s-au prezentat rînd pe rînd în cadrul unei conferințe de presă.

Andreea Breja: ”Am fost medic rezident în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași. Tot la Iași am absolvit și Universitatea de Medicină și Farmacie. De la începutul lunii aprilie am început aici ca medic specialist. Nu sînt din Suceava. Am ales să vin aici pentru că este un spital nou, care oferă absolut tot ce trebuie pentru îngrijirea pacientului oncologic și consider că aici mă pot dezvolta foarte bine și, la fel, colaborarea cu echipele celelalte este foarte bună”.

Diana Lavinia Pricope: ”Am făcut rezidențiatul în cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iași. Ulterior am dat aici concurs. Am obținut postul de medic specialist în cadrul secției de oncologie medicală. Am optat pentru spitalul din Suceava datorită potențialului de dezvoltare și medicilor care fac parte din acest spital. Chiar am început un proiect frumos cu Comisia Multidisciplinară Oncologică care ne oferă și nouă șanse de a ne dezvolta, dar și pacienților noștri le dă șanse către deciziile terapeutice corecte. Ca o completare, țin să menționez că am fost asistent universitar la Iași în cadrul Facultății de Medicină și sînt deschisă în continuare și către USV Suceava să începem o colaborare în acest scop”.

Alexandra Pușcașu: ”Vin din București, acolo mi-am efectuat cea mai mare parte a rezidențiatului, la Institutul Clinic Fundeni. Am avut ocazia pe parcursul formării mele profesionale să lucrez pe o perioadă de aproape doi ani în două institute mari de cancer din Franța. A fost o perioadă extrem de valoroasă pentru mine, care mi-a oferit foarte multe motive de dezvoltare atît pe plan profesional, cît și personal. M-am întors totuși în țară la jumătatea anului trecut. După cum am precizat, nu sînt din Suceava, nu am nicio legătură cu zona asta. Am ales, totuși, să vin aici pentru că m-a atras destul de mult baza materială. Mi s-a părut că e un loc în care aș putea să-mi desfășor activitatea și că ar fi un loc foarte bun atît pentru mine, cît și pentru pacienții mei. Sînt fericită că pînă acum cel puțin am întîlnit niște oameni foarte deschiși la cooperare. După cum știți, oncologia este o specialitate care se face doar în echipă. Nu putem face performanță decît în echipă. Și pînă acum simt că am avut parte de cooperare și din partea acelorlalte specialități. Ce sper eu că o să vorbească pentru mine și practic pentru echipa noastră este calitatea actului medical pe care îl vom efectua și empatia pe care o vor simți pacienții din partea noastră”.

Începutul sună bine. Sună bine, pentru că doctorițele par hotărîte să-și construiască o carieră frumoasă la Suceava, iar asta înseamnă că-și vor da silința pentru ca pacienții să fie tratați cît mai bine. Lipsa de experiență poate fi un handicap, dar, totuși, scurta experiență profesională a celor trei a fost cîștigată în centre medicale de prestigiu. Pe de altă parte, doctorițele au avantajul că sînt tinere și nu au apucat să se plictisească de meserie și de contactul cu pacienții. Și, foarte important, în cadrul conferinței de presă s-a vorbit despre empatie, un lucru esențial în relația medic-pacient, în special în cadrul secției în care sînt tratați bolnavii de cancer. Dacă tratamentului medical profesionist i se va adăuga și un pic de empatie, atunci treaba va fi bună și pentru pacient, și pentru doctorițele aflate la început de drum profesional, și pentru Spitalul Clinic Județean.

De le-ar ține dorința de perfecționare și de afirmare cît mai mult și de nu și-ar pierde empatia pe drumul care duce către vîrste din ce în ce mai înaintate și către statutul de medic cu experiență bogată.