La evenimentul organizat anul acesta în centrul municipiului Suceava cu ocazia Zilei Naționale a atras atenția discursului Episcopului-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Damaschin Dorneanul, care nu a fost doar conducătorul soborului de preoți care a oficiat slujba religioasă, ci a avut un loc rezervat și pe lista de vorbitori. PS Damaschin a avut un discurs elegant, echilibrat, bine țintit și spus din adîncul sufletului domniei sale, acolo unde sălășluiesc fapte istorice laolaltă cu niște speranțe. Referitor la Marea Unire, PS Damaschin a afirmat: „Nu s-a stat cu mîna-n sîn. Diplomații au susținut cauza României pe plan extern, oamenii de stat au militat și ei pentru unitate, Regina Maria și-a activat cunoștințele, dar a dat și o mînă de ajutor răniților. Preoții Bisericii au încurajat poporul și i-au mîngîiat pe cei îndoliați, călugărițele și-au făcut rugăciunile mai mult pe la capetele bolnavilor, cei rămași acasă au lucrat și așa puținul pămînt, ca să nu rămînă țarina precum o miriște cu buruieni. Asta a văzut Dumnezeu și a adăugat El, cu puterea Lui cea mare, ceea ce lipsea pentru ca lucrul care a părut aproape imposibil să se împlinească. Nu a fost un noroc orb, ci mîna providenței. Lucrarea lui Dumnezeu a venit pentru că și oamenii au făcut ce ține de ei”.
Episcopul-Vicar a mai vorbit și despre iubirea de Țară, dar făcînd, și nu doar declarînd: ”Și eu, și tu ne facem România de azi și o dăm copiilor și nepoților pe cea de mîine. Căci nu doar de alții, ci și de mine depinde cum mi-e țara. De e mare ori mai puțin mare, de e cinstită ori coruptă, de putem trăi frumos în ea ori tînjim după alte exotice plaiuri, de e curată ori e plină de urît. Minunat este Dumnezeu, care poate să ajute să ne ridicăm și să ne bucurăm mai mult și mai mult de țara noastră, dar o va face dacă și mie îmi pasă de ea. O iubesc, îmi iubesc țara nu declarînd asta, ci făcînd ceva pentru a arăta asta. Fiecare, la locul lui, cu puterile lui, împlinind menirea lui”.
A mai atras numărul mare de participanți la eveniment, aproximativ 3.000 de persoane, dintre care mulți copii însoțiți de părinții ori de bunicii lor, în ciuda vremii deloc prietenoase. Au venit aceștia pentru discursuri? Nu. Bunicii și părinții au venit pentru copii, iar copiii au venit pentru mașini, uniforme și cîini dresați. Și de ce au avut parte în afară de discursurile Preasfinției Sale și de cele ale unor oficiali? Au avut parte de o scurtă defilare a două plutoane de jandarmi și alte două de pompieri, și de muzica interpretată de Fanfara Municipiului Suceava. Înainte de pandemie, parada militară semăna mai mult a paradă. Erau polițiști, jandarmi, pompieri și militari cu tehnică din dotare și se făceau cîteva demonstrații, iar copiii, spre bucuria lor, erau urcați în mașinile de poliție, de salvare sau de pompieri pentru se a juca și pentru a fi fotografiați de cei care-i însoțeau.
Cum Suceava se află la numai cîțiva kilometri de granița cu Ucraina, țară aflată în război, pentru liniștea locuitorilor acestei zone, dar și pentru a transmite un semnal de forță în afara României, normal ar fi fost să fie aduse și cîteva plutoane de militari. Inclusiv militari străini din trupele NATO, care sînt în număr mare pe teritoriul țării noastre. La televizor se tot vorbește despre ”umbrela” NATO și despre cît de pregătită este România să facă față unui eventual atac, iar de Ziua Națională, la marea paradă din centrul unui important oraș aflat la 40 de kilometri de granița cu o țară bombardată, defilează cîțiva jandarmi și pompieri. Mai mare rușinea.
Decît așa, mai bine deloc. Adică, mai bine fără paradă. Să rămînă oficialitățile cu coroanele lor de flori, cu slujba lor și cu discursurile lor, și să nu mai scoată lumea degeaba din casă. Cine știe cîți bunici, părinți și copii or fi răcit de pomană la parada de Ziua României, care numai paradă n-a fost.
