Săptămîna trecută, deputatul neafiliat Gheorghe Becali, fost deputat AUR, mai cunoscut ca nea Gigi sau ca domnul nea Gigi, a făcut mare iureș din cauza unui proiect de lege cu dedicație. Inițial s-a crezut că în spatele proiectului stau cei care își doresc ca CSA Steaua să aibă drept de promovare în prima ligă de fotbal, însă pînă la urmă s-a dovedit că interesul a fost al președintelui PSD al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care ar fi vrut a asociere între două instituții publice pentru a sprijini clubul de fotbal ”Poli” Timișoara. Bineînțeles, că nu doar ”Poli” poate profita de o astfel de lege, ci și CSA Steaua. Aliniatul pregătit pentru Legea Sportului de la care s-a declanșat iureșul sună așa: ”Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau instituţii publice au dreptul să se asocieze, formînd un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică”.
În cadrul unei intervenții telefonice la Digi Sport, domnul nea Gigi, finanțatorul FCSB, cum îi place să i se spună, a declarat: ”În două săptămîni, de la proiect aproape a devenit lege. N-a existat așa ceva niciodată. Prietenul meu cel mai bun, omul în care aveam cea mai mare încredere, mîna mea dreaptă în care puneam toată averea, a fost director la clinica mea, eu l-am propus senator, frate, frate adevărat. El e președintele Comisiei de Sport și Tineret, el a promovat-o, el a votat-o, el a dat-o mai departe. Eu ce să fac? Cînd am încercat să aflu, el mi-a spus că nu e adevărat. După care, astăzi: <Spune, mă, Virgile, cum nu e adevărat?>. Zice: <Da, îmi pare rău că nu mi-am dat seama>. Eu cred că-i pare rău”.
”Fratele” Virgil al domnului nea Gigi, în mîinile căruia finanțatorul FCSB și-ar fi pus toată averea, este Virgiliu Gheorghe Vlăescu și este, conform prezentării sale de pe pagina de Facebook, ”biofizican, doctor în bioetică, senator AUR, județul Suceava”.
Pe 10 iunie, cel care este acuzat de ”fratele” lui că l-a trădat a postat următorul anunț: ”România are nevoie de oameni cinstiți, capabili, care știu meserie! Dacă ești medic, inginer, profesor, jurist, agricultor, IT-ist sau un român care muncește cu onoare și demnitate, locul tău e alături de noi! Nu mai putem lăsa țara pe mâna impostorilor! Intră pe https://partidulaur.ro/meritocratia-salveaza-romania/, trimite-ne CV-ul și hai să reclădim România cu oameni ca tine! MERITOCRAȚIA înseamnă să pui omul potrivit la locul potrivit!”.
Dacă domnul Vlăescu a cuplat din greșeală la inițiativa prin care instituții de stat să poată forma un club sportiv privat, ceea ce este halucinant, atunci ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport, dar și din cea de senator, din moment ce a girat o asemenea aberație legislativă. Ar trebui să o facă, mai ales că se dă un promotor al meritocrației.
Dacă domnul Vlăescu a făcut-o cu bună știință, cunoscînd faptul că astfel ar putea lovi și în ”fratele” său, atunci a demonstrat încă o dată că politica este practicanta celei mai vechi meserii din lume și ar trebui să nu mai pozeze în mare creștin-ortodox și să se retragă de la conducerea revistei ”Familia Ortodoxă”.
Domnul Vlăescu una spune și alta face, probabil că pe principiul ”nu faceți ce face senatorul, ci doar ce spune acesta”. (Foto: pagina de Facebook a senatorului AUR de Suceava)







