La finalul mandatului de ministru al Educației, Mihai Dimian, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, a transmis un mesaj de mulțumire celor cu care a lucrat în Minister și a promis că ”implicarea mea în educație și cercetare continuă”.
Totuși, domnule Dimian, ar fi bine să nu vă implicați prea mult, pentru că ăștia sînt în stare ca, de ciudă, să vă facă dosar pentru constituirea unui grup educațional organizat.
Misterul Educației






