Cine a urmărit traseul rectorului Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, Mihai Dimian, de la zvonul că ar putea fi numit ministru al Educației pînă la instalarea acestuia în funcție, și apoi activitatea acestuia publică, a putut lesne constata că o anumită parte a presei, una influentă, nu-l înghite și l-ar dori plecat cît mai repede din București. Unele organe de presă s-au agățat de toate nimicurile pentru a demonstra că acesta nu merită să ocupe scaunul de ministru al Educației, dar au avut și material serios pus la dispoziție chiar de Mihai Dimian. De exemplu, un site dedicat educației l-a acuzat pe ministru că face presiuni asupra sa, și asta pentru că universitarul a fost stîngaci în relația cu acesta, crezînd că e tot la Suceava, unde presa a fost atît de blîndă cu domnia sa. În loc să ignore site-ul respectiv ori să comunice oficial cu jurnaliștii de acolo, domnul Dimian a încercat o comunicare informală, care a fost dezvăluită de organul de presă, punîndu-l pe acesta într-o lumină nefavorabilă.
Însă, gafa supremă a lui Mihai Dimian a fost ”prezența sa absentă” la o dezbatere despre sănătatea mintală a copiilor, care a fost organizată săptămîna trecută de Comisia pentru Învățământ din Senatul României. La acea întîlnire, în timp ce o elevă de clasa a V-a vorbea despre presiunea resimțită de elevi la școală și acasă, domnul Dimian butona telefonul. A urmat un val de critici care mai de care mai dure, fel de fel de oameni plîngînd pe umărul micuței, în vreme ce pe fotografiile lui Mihai Dimian desenau coarne și mustăți.
La cîteva ore distanță, Mihai Dimian a reușit imposibilul, demonstrînd că ”suprem” are grad de comparație, făcînd o gafă supremă-supremă. În loc să-și ceară scuze pentru ”prezența sa absentă” de la dezbaterea unde biata elevă și-a spus păsurile fără să fie băgată în seamă și să anunțe că a invitat-o pe fată la Minister pentru a o asculta, domnul Dimian a început să se victimizeze. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, încă ministrul Educației a scris: ”Îmi amintesc de o zi în care m-am trezit la ora 2 pentru a putea lucra la urgențele legate de PNRR și a face astfel loc în agendă și diverselor evenimente la care fusesem invitat, precum Zilele UNESCO – 70 de ani – la Politehnica București, Maratonul de educație antreprenorială, Dezbaterea despre tineri, educație și sănătate mintală, Deschiderea Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, Întâlnirea cu o asociație a medicilor din diaspora, pe lângă activitățile curente de la minister. Am revenit acasă după ora 21 și am văzut un anumit extras de la unul dintre evenimente care a generat mai multe reacții negative la adresa mea. Prezența mea la respectivul eveniment fusese anunțată inițial doar pentru a transmite un mesaj participanților, din rațiuni obiective. Din acest motiv, la eveniment a fost prezent și un secretar de stat din Ministerul Educației și Cercetării, care urma să asigure reprezentarea instituțională. (…) În ceea ce privește faptul că am răspuns unor mesaje pe telefon, a fost vorba despre urgențe care, în acel moment, nu suportau amânare. Erau dificultăți legate de avizarea amendamentelor la un proiect de lege privind digitalizarea cercetării, care e jalon PNRR, erau dificultăți legate de finalizarea raportării a mii de proiecte din educație și cercetare având ora 15, ca termen limită, și altele”.
Cine îl cunoaște pe domnul Dimian știe că acesta este un om foarte muncitor și că nu prea se uită la ceas, însă dacă avea atîtea treburi importante, gen PNRR, de ce nu a rămas la birou să lucreze și a umblat toată ziua cu telefonul în mînă și cu gîndul la situațiile pe care trebuie să le rezolve imediat? Mai ales că, așa cum spune, trimisese un reprezentant al Ministerului la evenimentul de la Senat. De ce a trebuit să facă act de prezență? Din dorința de a culege și aplauze pe lîngă like-urile pe care le adună cu numeroasele sale postări de pe rețelele de socializare?
Tot domnul Dimian a scris că ”acest eveniment nu a fost un dialog cu ministrul educației, ci o masă rotundă cu mai mult de 100 de participanți, specialiști în diverse domenii și elevi. Faptul că am rămas la eveniment mai mult decât îmi permitea agenda s-a datorat tocmai dorinței de a asculta cât mai multe dintre părerile specialiștilor și ale elevilor”. Poate că domnul Dimian, care este originar din Onești, a vrut să spună că a rămas mai mult la eveniment pentru a NU asculta cît mai multe păreri.
Capacul a fost pus de domnul Dimian atunci cînd a anunțat că va lucra fără plată ”în zilele rămase din acest mandat interimar, donând salariul de ministru Așezământului de copii <Sf. Ierarh Leontie>”. Astfel, Mihai Dimian a găsit răspunsul la întrebarea: ”Ce are sula cu prefectura?”.
Dacă ești un bun cercetător, un bun profesor și un bun rector al unei universități, în cazul nostru cea de la Suceava, asta nu înseamnă că poți să fii și un bun ministru al Educației. Bucureștiul nu este nici Suceava, și nicidecum Onești, așa că haideți acasă, domnule Dimian. Oricum, la ce se întîmplă acum în plan politic, șansele să fiți nominalizat pentru un nou mandat tind spre zero, iar zilele în fruntea Ministerului vă sînt numărate. Așa că haideți acasă, acum, domnule Dimian.
