Construcția acestui editorial pleacă de la o postare a viceprimarului Lucian Harșovschi, cu titlul ”Suceava promovează sportul de performanță!”: ”Bugetul pentru 2023 a fost aprobat, iar suma alocată pentru sport este de 9.753.000 lei. Întrucît există foarte mulți tineri și copii care își doresc să facă sport de performanță, 30% (2.929.000 lei) din bugetul aprobat se alocă doar pentru tinerii sportivi, pe care ne dorim să îi încurajăm și motivăm deopotrivă. De asemenea, am alocat fondurile și pentru: Clubul Sportiv Municipal – 500.000 lei; fotbal – 3.000.000 lei; handbal – 3.500.000 lei; tenis – 100.000 lei; atletism – 20.000 lei. Precum și alte tipuri de sport. Vom continua să investim în sportul sucevean, precum și în programele pentru copii și tineret, în reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale din municipiu, deoarece sprijinim generațiile care vin. Tinerii de astăzi, viitorul de mîine!”.
Așadar, municipiul Suceava alocă sportului în acest an 2 milioane de euro, o sumă care pare uriașă, însă gîndiți-vă că acești bani îi cîștigă într-un an un fotbalist bun, nu foarte bun, din campionatele puternice ale Europei. Bine, Suceava nu este nici Manchester, nici Milano, nici Barcelona, nici Dortmund, nici Munchen și nici Madrid, orașe în care fotbalul este o industrie, dar totuși vorbim despre o localitate cu peste 100.000 de locuitori dintr-o țară membră a Uniunii Europene, așa cum este ea.
Nu puțini sînt cei care strîmbă din nas atunci cînd vine vorba despre banii publici alocați sportului. Că de ce se dau bani la fotbal și la handbal în loc să se repare un drum, să se pună niște pavele pe trotuare, să se amenajeze o parcare ori să se sădească niște panseluțe. Totuși, viața nu înseamnă numai apă caldă și apă rece, parcări, drumuri și flori pe marginea drumului. Viața înseamnă și un spectacol de teatru, și un meci de fotbal, și un concert de muzică de care vreți dumneavoastră. Iar toate astea costă. Conform Legii administrației publice locale, consiliile locale și primăriile au obligația să se ocupe și de activitățile sportive, și de cele culturale, pentru a asigura populației un nivel de trai cît mai ridicat.
Nu toată lumea merge la fotbal, dar nici toată lumea nu circulă pe strada X, nu toată lumea merge la handbal, dar nici toată lumea nu-și parchează mașina în zona Y.
Oamenii trebuie să se bucure de un drum asfaltat, dar și pentru că au posibilitatea să asiste la o partidă de fotbal.
Partea și mai bună este că se alocă o sumă consistentă pentru copii și tineri. Copii și tineri de care, de multe ori, trebuie să te rogi să se dezlipească de telefonul mobil, de tabletă și de căști.
Cine nu a făcut sport în cadru organizat, cine nu a făcut parte dintr-o echipă de fotbal, de baschet sau de hochei atunci cînd era mic nu știe ce sentimente te încearcă atunci cînd îmbraci un echipament sportiv personalizat și cînd împarți același autocar, aceiași cameră de hotel sau de cămin de școală și aceleași bucurii sau dezamăgiri. Sportul te disciplinează și te învață să faci echipă. Și tot sportul te învață să visezi. Să visezi că vei ajunge un mare fotbalist, handbalist sau voleibalist, care va reuși să ridice tribunele în picioare. Că în 99,9% din cazuri nu se va întîmpla acest lucru, asta e altceva. Dar visele copilăriei și amintirile de după ani și ani de zile nu ți le ia nimeni. Pentru asta, dar și pentru plusul de sănătate pe care ți-l aduce mișcarea pe termen lung, investițiile publice în sport sînt pe deplin justificate.
