ZUGRĂVIA salvează România… sau FITILUL anvelopei!?

În mod evident, efectele vremii atît de schimbătoare asupra funcționării în parametri cît de cît rezonabili a neuronului cu care este echipat fiecare din clienții acestei rubrici au fost devastatoare. De aceea, belșugul nenorocirilor emanate pe gurile bucale ale împricinaților a fost copleșitor, cantitativ dar mai ales calitativ.

Din nou, RTV a surclasat concurența. Iată bijuteriile: prima în ordinea favoritelor mele este reporterița care pe 15 ianuarie, la ora 12:06, din satul care o ia la vale după alunecările de pămînt, ne-a transmis dintr-o casă serios avariată că ”pereții s-au crăpat, iar ZUGRĂVIA se DEZLIPEȘTE de pe perete!”. Dincolo de tehnologia evident revoluționară prin care varul se lipește cu vreun glue pe zidărie, rămîne chestia cu acel cuvînt, ZUGRĂVIA, pe care îi propun panaramei să încerce să-l omologheze (eventual la OSIM, mai degrabă decît la DEx-ul care e clar că nu știe ce-i!), eventual la pachet cu întreaga familie a cuvîntului în cauză. Adică dacă zugrăveala e făcută de zugrav, ZUGRĂVIA trebuie să fie efectuată de ZUGRAVIȘTI, așa cum anarhia e produsă de anarhiști.

Pe 09.01.2024, la ora 12:10, de la Constanța, la aceeași televiziune, nu grăiește zugrăvista, ci… fitilista! Ea povestește cum o bandă, presupusă a fi de activiști de mediu, a dezumflat roțile de la vreo 9 mașini într-o parcare. Cum? Uite-așa: ”au introdus cîte un bob de năut în FITILUL ANVELOPEI”!!! La așa obiect futurist și la așa o întîmplare, nu-ți rămîne decît să te miri adînc cum de n-au luat foc anvelopele astea, dacă tot erau prevăzute cu fitil. Aaaa, dacă ar fi avut VENTIL, ca toate anvelopele pe care le-a produs omenirea de cînd dl. Karl Benz a inventat automobilul, pe la 1885, atunci da!, puteau fi dezumflate. Dar la fitil nu puteai decît să pui foc. De aceea, sugerez poliției constănțene să caute nu activiști, ci piromani. Și sub nici un motiv să nu caute diploma de școală primară a reporteriței, că ar fi o pierdere de vreme!

La ”Ce spun românii”, pe 13.01, concurenții au vrut să bage în pușcărie o învățătoare, fiindcă la întrebarea lui Cabral: ”Ce cadou îi faci învățătoarei în ultima zi de școală?”, pe lîngă flori sau felicitare, au trecut brusc la Codul Penal: ”un inel”, ”un voucher” (!!!), ”un lănțișor”! Mie mi-a fost clar că toată familia aia așa a și procedat, cărînd inele și lănțișoare pînă au terminat toți școala… adică clasa a IV-a!