Pe vremea cînd aproape toate lucrurile erau normale și evenimentele de orice natură se desfășurau și ele tot normal, conform unor reguli liber consimțite de toată lumea implicată, în Italia s-a ”inventat în anul 1951 un festival (intitulat ”al Cîntecului Italian”) a cărui menire a fost să descopere an de an și piese, și voci, care să plaseze Italia printre țările care au o industrie muzicală solidă și performantă, mai ales că italianul e, genetic, o ființă profund muzicală. Atît de mare a fost ecoul primelor ediții încît întreaga Europă a început să trepideze și să-i invidieze pe italieni, astfel că în 1956 s-a desfășurat prima ediție a unui alt festival, gîndit să le taie macaroana… macaronarilor: Eurovision, în care erau invitate să participe toate țările Europei.
La aproape trei sferturi de secol distanță de la ediția inaugurală, Sanremo continuă să existe, acum mărindu-și durata la cinci zile, totdeauna în februarie. Dacă anul trecut l-am urmărit aproape integral, atras fiind și de prezența în fiecare seară a co-prezentatorului Gianni Morandi, iubit în anii ’60-’70 enorm în România, după ce rulase și la noi filmul ”(Ritornero) In ginocchio da te”, anul acesta Gianni a fost invitat, parcă în a doua seară, cînd a cîntat din nou la fel de bine ca acum 60 de ani. A mai apărut și Gigliola Cinquetti, și ea cu vocea perfectă, după tot atîția ani, cîntînd, desigur, piesa cu care cîștigase Sanremo în 1964, ”Non Ho L’Eta”.
Dincolo de veterani, ceea ce am văzut anul acesta, în seara pe care am urmărit-o integral, cea de-a doua, aproape că m-a speriat: niște adunături de presupuși flăcăiandri machiați grotesc, îmbrăcați ca la balamuc, mulți cu pantofi cu toc, cu cerceluși năucitori, astfel încît am avut senzația că e un Festival LGBT. Am așteptat și premierea: piesa cîștigătoare se intitulează ”La noia” și a cîntat-o Angelina Mango. Un amestec de semi-rap, cu inflexiuni melodice hispano-sudamericane pe un fond general de disco prost. Decît fata asta, mai bine lua premiul vreunul din presupușii băieți. Oricum, vă anunț că e ultima ediție la care m-am uitat. (Foto: Boh Magazine)
