Lunga istorie a omului este plină de absurdități de tot felul încă de la începuturile omenirii. O zână rea, cu o mie de fețe, s-a aplecat peste leagănul umanității: prostia. Ea merge cu noi, o credincioasă printre credincioși, reinventându-se de-a lungul secolelor și culturilor. Ea instigă la diferențe, înrobește, stârnește violență, cultivă cruzime, distorsionează progresul tehnologic, trădează speranțele politice și răscolește planeta. Ne va urmări specia până la mormânt și poate o va îngropa. Partea cea mai rea este că suntem mai des complici decât victime. Din neolitic până în prezent, mai mult de 30 de istorici aduc la lumina tiparului date care ne dezvăluie adevărul gol-goluț despre prostii.
„Istoria universală a prostiei” este o carte fascinantă coordonată de Jean-François Marmion, psiholog și redactor-șef al revistei „Le Cercle Psy”. Această lucrare reunește contribuțiile a aproximativ treizeci de istorici renumiți, precum Marc Ferro și Paul Veyne, și explorează conceptul de „connerie” – tradus în română ca „prostie” sau „nebunie” – de-a lungul istoriei. Publicată ca o continuare a succesului anterior al lui Marmion, „Psihologia prostiei” („Psychologie de la connerie”, vândută în peste 60.000 de exemplare), cartea acoperă o perioadă vastă, de la preistorie până în zilele noastre, analizând modul în care prostia s-a manifestat în diferite culturi și epoci. Cartea este structurată sub forma unei colecții de eseuri care examinează exemple de prostie în diverse perioade istorice.
Din preistorie se analizează violența primitivă și invenția agriculturii sedentare în Neolitic. Aceasta din urmă este prezentată ca o „prostie” majoră, deoarece a dus la suprapopulare, inegalități sociale și degradarea mediului. La antichitate sunt aduse în centrul atenției civilizații precum Egiptul și Mesopotamia, cu accent pe aspecte considerate prostii ale vremii. În ceea ce privește Evul Mediu prostia este explorată în contextul feudalismului, al cruciadelor și al altor evenimente semnificative. Pentru epoca modernă se abordează prostia în contextul revoluțiilor, al războaielor mondiale și al altor momente istorice majore. Din contemporaneitate se examinează prostia din societatea actuală, inclusiv în domenii precum politică, economie și cultură.
Pe lângă perspectiva istorică, lucrarea include și analize psihologice și sociologice care încearcă să explice de ce oamenii fac alegeri stupide. Un aspect interesant este discuția despre cum prostia poate fi, în anumite cazuri, benefică sau chiar necesară pentru progresul umanității.
„Istoria universală a prostiei” este scrisă într-un stil accesibil, presărat cu umor și multă ironie, ceea ce o face atractivă pentru un public larg. Marmion și colaboratorii săi nu se feresc să critice prostia în toate formele ei, de la manifestările evidente până la cele mai subtile, oferind o lectură captivantă și provocatoare. Această carte oferă o perspectivă unică asupra istoriei umanității, privită prin prisma prostiei. Este o lectură obligatorie pentru cei interesați de istorie, psihologie sau, pur și simplu, de înțelegerea naturii umane. Prin analiza sa profundă și amuzantă, lucrarea demonstrează cum prostia a modelat și continuă să influențeze lumea în care trăim. Această carte acoperă multe teorii psihologice despre cum și de ce oamenii gândesc așa cum o fac, de la rolul pe care îl joacă prejudecățile noastre în luarea deciziilor până la modul în care raționăm cu logica și gândirea critică, la modul în care mass-media folosește defectele noastre împotriva noastră.
Dezideratul acestei cărți nu este de a fi o lectură academică sau de a inspira noi teorii radicale în ceea ce privește psihologia. Este mai degrabă de a arăta felul în care suntem cu toții capabili de prostie, fără a fi neapărat proști și că avem ceva de făcut cu privire la modul în care gândim și raționăm cu lumea din jurul nostru. Dacă o istorie universală a prostiei ar fi văzut lumina zilei în Franța la începutul secolului XX, probabil că i-ar fi calificat drept idioți, scelerați și imprudenți degenerați pe feminiștii, pacifiștii, anticolonialiștii, cosmopoliții și laicii pe atunci marginalizați. Și cine știe ce frumoase principii de astăzi vor sfârși mâine la coșul de gunoi al istoriei.
Orbirea, ideile false, nesațul lăcomiei sau al luxului, pasiunile exacerbate, sunt factori care nu trebuie neglijați dacă vrem să înțelegem dinamica istoriei. Dacă le rezumăm la diferite forme de „prostie“, pentru a spune lucrurilor pe șleau, trebuie să admitem că prostia se dovedește cu adevărat unul dintre motoarele istoriei. Firește, nu singurul! Dar trebuie pus la socoteală. Winston Churchill a spus-o în felul lui: „Există întotdeauna mai multă prostie decât răutate în acțiunile oamenilor“.
„Există, totuși, oameni extrem de inteligenți, dar tâmpiți. Sunt mulți tâmpiți cu studii, oameni capabili să scrie cărți, să întrețină conversații și să fie sclipitori în dezbateri. Așa că da, există și inteligenți tâmpiți, care sunt orbiți de propriul orgoliu. Adică, își pun inteligența în slujba prostiei. Spun orice, se gândesc doar la ei înșiși, îi detestă pe ceilalți. E destul de neplăcut. Așa că, pentru mine, prostia nu este opusul inteligenței, ci opusul înțelepciunii. Nu e chiar același lucru. Atunci când nu te îndoiești, când ești sigur că ceilalți greșesc, că tu nu ai cum să greșești – asta e prostia”, declara într-un interviu coordonatorul volumului, Jean-François Marmion.
Un pic mai multă cunoaștere a greșelilor noastre este întotdeauna binevenită de cei care caută să se îmbunătățească. Să ne amintim de Baudelaire care spunea că „cel mai mare truc al diavolului este să ne facă să credem că nu există”. Citind această carte putem concluziona că cea mai mare viclenie a prostiei este să te facă să crezi că ești scutit de ea.
George Alupoae, licențiat în arte
