Dumneavoastră, cînd vă îngheață, ce va îngheață? Și cît de tare? Acum, că a venit frigul, sper să reușesc să nu fac în casă temperaturi polare, cum ne îndeamnă neisprăviții care conduc Europa și România. De asemenea, sper să nu-mi înghețe neuronii, așa cum se pare că se întîmplă cu reporterii pe care nu-i mai bate soarele-n cap, ca astă vară, ci au acum explicația astalaltă, cu înghețul, pentru tîmpeniile care au rămas la fel de mari și de adînci.
Bunăoară, la „Știrile PRO TV” de pe 10 octombrie, la ora 19.03, vocea de bărbat din spatele imaginilor de război ne anunță că „Rușii au lansat PESTE 83 DE RACHETE”! Bine, Gicule, am prins ideea. Totuși, cîte? 84 sau 16.319? Și de ce te-ai oprit din numărat la 83? Nu parcurseseși tabla adunării decît pîn’ la 83 și nu știai să-i zici „84” lu’ racheta următoare? Sau la 83 te-a trecut pișu’ și ai tăiat-o la budă, iar în timp ce te pișai voios, ăia tot trimiteau rachete, așa că ți-ai zis că n-are rost să le mai numeri? Auzi, bă? Fii atent: tocmai s-a încheiat returul cu Silkeborg. Ce crezi, putem spune că „FCSB a luat peste 1 gol în două meciuri”, cînd ea a luat de fapt 10? Gîndește-te la asta, eventual cu cei „PESTE 1 NEURON” pe care-i ai, adică doi!
La RTV, pe 13 (ghinion curat!) octombrie, o domnișoară ceva mai nouă pe acolo, dar la fel de brează ca vechile, gîngurește în direct din satul cu artiști: „La Strehaia au fost găsite sute de monede de aur, unele cîntărind și peste 1 kg”! Frați români, vă imaginați ce fibră aveau ăia din vechime, de puteau ei, cînd se duceau la piață, să care mai multe kile la dus decît la întors? Dacă lua omul cu el 5 monede, iaca 10 kile sau 100 (că „peste 1 kg”, conform calculelor ăluia cu peste 83 de rachete, pot însemna 2 sau 3 sau 20 de kile per bucată, nu?) pe care e clar că nu le putea duce-n buzunare, că s-ar fi rupt, ci mai degrabă cu roaba! E clar: pe vremuri, moneda era mai grea decît lingoul!
Las citatul din Monica Macovei (bi-ju-te-ri-eeee!) pe data viitoare, și vă ofer de final un răspuns rupt din realitate, dat de o doamnă (oare tot procuror!?) pe 9 octombrie, la „Ce spun românii”. Întrebare: „Ce faci după ce mănînci?”. „Rîgîi!”. Ei, ailaltă știm măcar că rîgîia după băutură!






