Nu vă ascund faptul că romanul „Contele de Monte Cristo” scris de Alexandre Dumas tatăl și Auguste Maquet este cartea de căpătâi a copilăriei mele. Pe vremuri, se putea descoperi o carte după un film. Așa s-a petrecut întâlnirea mea cu romanul lui Dumas, după ecranizarea din 1975 a lui David Greene, avându-l în rolul principal pe Richard Chamberlain. Între timp m-am străduit să văd și restul de 29 de ecranizări făcute după capodopera lui Dumas. Nu am reușit să pun mâna pe toate. Dar cea mai nouă dintre ele m-a răvășit. Nu credeam să mă poată captiva ceva la o ecranizare a Contelui de Monte Cristo, pentru că, fiind un fan, știam și văzusem cam tot ce se putea elabora pe acest subiect. Nemăsurată mi-a fost mirarea să descopăr în cel mai nou film dedicat cărții lui Dumas, lansat la Cannes vara trecută, o abordare inedită prin rigoarea documentării istorice. O ecranizare franceză nu se mai făcuse din 1961, în regia lui Claude Autant-Lara, în fapt, o coproducție Franța/Italia, film jucat în franceză. O producție pur franceză nu s-a mai făcut din anul 1943. Lăsăm la o parte miniseria din 1998 cu Gérard Depardieu în rolul lui Edmond Dantès, deoarece este tot o coproducție, Franța/Italia/Germania. Ce vreau să subliniez cu asta? Aspectul, straniu, trebuie să recunoașteți, că de 82 de ani Franța nu a reușit să producă singură un film cu acest subiect.
Ei bine, timpul s-a răzbunat. Și nu oricum. De-a dreptul sublim. În 2024, doi regizori francezi au avut curajul să atace partitura lui Dumas și să scoată pe piață o capodoperă. Cel puțin pentru cunoscători. Și ca să-mi crească inima precum cozonacul bucovinean, filmul se joacă și în limba română. E drept, sunt doar câteva scene jucate în română, dar sunt scene importante și replicile sunt schimbate între două personaje principale.
Matthieu Delaporte și Alexandre de La Patellière, cei doi regizori francezi (primul este absolvent de Istorie la Sorbona) mai făcuseră cu doar un an înainte o dilogie după un alt roman faimos al lui Dumas, „Cei trei mușchetari” (D’Artagnan și Milady).
Cu acest Monte Cristo, duo-ul regizoral francez a dat lovitura. L-au distribuit în rolul principal pe Pierre Niney, cel mai tânăr membru al celebrei trupe Comédie-Française, unde a rămas până în 2015, an în care a câștigat Premiul César la secțiunea cel mai bun actor. Abilitatea sa de a se transforma fizic și emoțional pentru roluri, combinată cu o carismă naturală, l-a făcut un favorit atât al criticilor, cât și al publicului. Cu cine putea să facă pereche reușită? Cu o româncă, bineînțeles. Anamaria Vartolomei. Tânăra și seducătoarea băcăuancă, plecată de la 6 ani din România, cu dublă cetățenie, română și franceză, care își asumă cu mândrie originile românești, menționând în dese interviuri influența copilăriei petrecute în România asupra personalității sale. A primit și ea César pentru cea mai promițătoare actriță în 2022, făcând-o prima actriță de origine română care a câștigat un César. Tot ei i se datorează scenele vorbite în limba română, ceea ce conferă un plus de mister limbii noastre devenite personaj în această ecranizare.
Monte Cristo este simultan un roman de aventură, o poveste de dragoste, o tragedie, un thriller, o comedie umană și politică, iar interacțiunea acestor genuri generează un suflu care este pe rând romantic, unitar, ironic sau înspăimântător. În ceea ce-l privește pe Edmond Dantès, el transcende eroismul, aparținând mitologiei, unui univers aproape fantastic.
Romanul lui Dumas are 1.300 de pagini în format folio, echivalentul a 3.000 până la 4.000 de pagini de scenariu, în timp ce un scenariu tipic are 140. E ca și cum ai avea acces la o bibliotecă și ți se cere să alegi doar o carte!
Umberto Eco se referă la Monte Cristo ca la primul supererou modern: nu un supererou Marvel care zboară din casă în casă, ci un erou în sensul homeric, care depășește ceilalți oameni în statură, în profunzime umană.
În închisoarea sa din Château d’If, Dantès seamănă, cu părul lung, barba și nuditatea sa, cu imaginile lui Hristos din arta creștină. Dar după evadarea sa (la vârsta de 33 de ani), această dimensiune christică se inversează: spre deosebire de Hristos, care își iartă chinuitorii, el vrea să-i facă să plătească pe oamenii care l-au făcut să sufere. Îl sfidează pe Dumnezeu și vrea să-i ia locul și să exercite dreptatea în numele lui. De aici sentimentul său de omnipotență și perversitatea planului său. Ar putea pur și simplu să-și împuște dușmanii în cap, dar vrea să-i dezonoreze, să-i pedepsească așa cum au păcătuit: doborându-l pe procuror prin justiție, pe bancher prin bani, pe omul de inimă prin inimă. Vrea să păteze, ca cerneala, interiorul unei societăți în care este iubit și admirat. Răzbunarea sa devine singura sa forță motrice până când este prins din nou de iubire și devine, într-un anumit sens, omul milostiv al Noului Testament.
Scena nunții lui Edmond și Mercedes este marcată de tragedie, un pic ca nunta fiicei lui Don Corleone din „Nașul”, unde este foarte frumos afară, dar foarte întunecat înăuntru. Ca Hitchcock, care a filmat thrillerul său „North by Northwest” în peisajele vibrante ale Midwestului, Matthieu Delaporte și Alexandre de La Patellière reușesc să balanseze un film scăldat în lumina verii, între albastrul cerului și cel al mării, cu ideea că acest aspect strălucitor oferă un cadru ideal pentru răzbunare.
În roman, Albert de Morcerf (jucat aici de Vassili Schneider) și Andrea Cavalcanti (Julien de Saint-Jean) sunt personaje mediocre. Aici, regizorii i-au făcut alter ego-uri ale lui Dantès, oferindu-le puritatea și generozitatea inimii care erau ale lui. Ca Monte Cristo, Dantès vizează „ticăloșii întăriți” prin copiii lor, care au vârsta pe care o avea el când a fost condamnat pe nedrept. Își exercită influența asupra lui Andrea și Haydée (Anamaria Vartolomei) pentru a-i transforma în cai troieni și a-și doborî dușmanii, până când este prins de memorie și iubire.
În cadrul unui interviu publicat în mapa de presă a Festivului de la Cannes din 2024, Anamaria Vartolomei declara: „Iubesc personajele care sunt chinuite interior, ale căror sentimente contravin a ceea ce și-au propus. Pentru rol a trebuit să adopt un accent specific. Deoarece părinții mei sunt români, am lucrat cu mama mea: ea îmi citea replicile, iar eu absorbeam accentul ei, unul foarte subtil, adăugând propria mea notă”.
Ce alte performanțe a stabilit acest film? Cu un buget de 43 milioane de euro, este cea mai scumpă producție franceză din 2024, demonstrând ambiția de a oferi o adaptare spectaculoasă din punct de vedere vizual a poveștii clasice a lui Dumas. La premiera mondială, în afara competiției la cea de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, a primit aplauze și ovații în picioare timp de aproape 11 minute (găsiți pe Youtube momentul).
S-au vândut peste 9 milioane de bilete în Franța, devenind al doilea film cu cele mai mari încasări din 2024 în patria lui Dumas. La nivel mondial, a încasat 78 de milioane de dolari, un record pentru un film în limba franceză.
Filmul are un rating de aprobare de 96% pe Rotten Tomatoes, criticii lăudând ritmul alert, producția fastuoasă și capacitatea de a condensa romanul lung al lui Dumas într-un film epic de trei ore. Este considerată cea mai bine cotată adaptare a poveștii până în prezent.
Contele și Haydée, interpretați de Pierre Niney și Anamaria Vartolomei, vorbesc între ei în limba română. Aceasta este o abatere de la carte, unde limbile materne ale lui Haydée sunt albaneza și greaca. Alegerea limbii române este explicată în film prin faptul că Haydée a fost vândută unor triburi valahe (deși nu este clar cum a învățat Contele această limbă), adăugând personajului un substrat de interpretare creativă. Când vorbește în limba noastră, Pierre Niney (actorul care dă viață Contelui), nu are accent străin, ceea ce demonstrează pregătirea sa lingvistică pentru rol.
Și promovarea a fost la înălțime. Spre deosebire de majoritatea filmelor franceze, care, în Franța, sunt lansate de obicei miercurea, acest film a fost lansat vineri, pe 28 iunie 2024. Această schimbare a fost făcută pentru a evita suprapunerea cu un meci de fotbal al Franței din Campionatul European, maximizând astfel prezența în cinematografe.
Succesul filmului a stârnit un interes reînnoit pentru dramele istorice de mare buget în patria lui Dumas. A inspirat chiar postul de televiziune TF1 să comande o nouă miniserie bazată pe poveste, de data aceasta cu o protagonistă feminină, Audrey Fleurot, în rolul Contesei de Monte Cristo.
Succesul filmului i-a determinat pe Delaporte și de La Patellière să fie angajați pentru a adapta o altă serie clasică de romane franceze, „Regii Blestemați” de Maurice Druon, ca proiect inaugural pentru o nouă companie de distribuție finanțată generos, numită Yapluka.
Acest „Conte de Monte Cristo” este o interpretare nouă și revigorantă a unui clasic atemporal care adaugă o notă proprie poveștii originale. Subliniez că este un film minunat care poate atrage atât publicul familiarizat cu romanul lui Dumas, cât și pe cel care nu este și descoperă această poveste pentru prima dată.
George Alupoae, licențiat în arte
