Anii petrecuți în politică m-au învățat un lucru simplu: rareori există conspirații atât de inteligente pe cât le descriu participanții după aceea. De cele mai multe ori există interese, orgolii, improvizații și câteva calcule care par geniale până în momentul în care realitatea intră pe teren.
Privind retrospectiv, moțiunea care a aruncat România în această criză politică nu a produs nici pe departe Apocalipsa economică anunțată de comentatorii de serviciu. Leul nu s-a prăbușit. Economia nu a intrat în stop cardiac. Investitorii nu au fugit în panică. România a continuat să funcționeze exact așa cum funcționează de ani de zile: imperfect, lent, cu multe probleme cronice, dar fără colapsul iminent prezis de profeți. Asta nu înseamnă că moțiunea a fost inutilă. Din contră. Ea a produs exact ceea ce trebuia să producă: o încercare de reconfigurare a puterii.
Din ce în ce mai mult, întreaga poveste începe să semene cu o operațiune prin care PSD a încercat să scape de pericolul reprezentat de Ilie Bolojan. Nu pentru că Bolojan ar fi vreun salvator providențial. România a avut destui Mesia politici încât să știm că miracolele administrative sunt rare. Dar într-o țară care oscilează permanent între dezamăgire și mesianism, între guru și salvatori de serviciu, bula anti-Georgescu avea nevoie de propriul arhanghel. Iar Bolojan a fost distribuit în acest rol înainte să apuce să demonstreze dacă îl merită sau nu. Tocmai de aceea devenise incomod.
Un Bolojan întărit de funcția de premier și de inevitabilele reforme ar fi devenit un actor mult prea important pentru confortul multora. Așa că s-a încercat o altă formulă. O formulă care, probabil, a venit la pachet cu promisiunea că un eventual puci în PNL va permite refacerea unei coaliții mai comode și mai controlabile. Numai că, asemenea multor planuri politice elaborate, și acesta pare să se fi lovit de o problemă banală: ceilalți jucători au început să facă propriile calcule.
Astăzi este evident că desemnarea lui Eugen Tomac nu a rezolvat criza. A mutat-o într-o etapă nouă. Dacă înainte întrebarea era „cine va fi premier?”, acum întrebarea este „cine îl votează?”. Iar răspunsul devine din ce în ce mai neclar. USR și PNL par să fi înțeles că principalul beneficiar al unei asumări pripite a guvernării ar fi chiar PSD. În același timp, PSD descoperă că demolarea unui guvern este mult mai simplă decât construirea unuia nou.
Desigur, există spectrul anticipatelor, invocat periodic ca o armă nucleară politică. Numai că există o problemă. Parlamentarii sunt oameni pragmatici. La nici doi ani de mandat, foarte puțini sunt dispuși să joace ruleta rusească electorală. În teorie, toată lumea vorbește despre anticipate. În practică, aproape nimeni nu le dorește.
Aici apare adevărata ironie a situației. Guvernul Tomac era prezentat ca o soluție. În realitate, începe să semene cu o sondă de explorare. O metodă prin care s-a testat cine se sperie, cine cedează și cine este dispus să intre în joc. Un premier desemnat, lider al unui partid care nu a ieșit întărit din alegeri, înconjurat de nume prezentate drept tehnocrate, dar privite de mulți ca aparținând vechiului eșalon al băieților deștepți, a funcționat mai degrabă ca o cacealma decât ca un proiect de guvernare.
Și trebuie spus un lucru pe care mulți îl uită: un sac gol nu garantează reforma doar pentru că este etichetat „tehnocrat”. Poți schimba miniștrii, titulaturile, organigramele și comunicatele de presă. Dar dacă mecanismele de putere rămân aceleași, reforma rămâne o prezentare PowerPoint.
În acest context, ieșirea nervoasă a lui Nicușor Dan nu a transmis siguranță. A transmis frustrare. Iar frustrarea este rareori semnul unui om care controlează jocul. Mai degrabă al unuia care descoperă că jocul nu se joacă după regulile pe care și le imaginase. Multă vreme, susținătorii săi au cultivat imaginea unui strateg care joacă șah în patru sau cinci dimensiuni, a unui om care vede mutări inaccesibile muritorilor de rând. Numai că politica are un obicei neplăcut: la un moment dat te obligă să muți piesa, nu doar să explici cât de sofisticată este strategia.
Problema lui Nicușor Dan nu pare să fie lipsa inteligenței. Problema este că încearcă să joace șah într-o încăpere în care ceilalți au adus cărți de poker și schimbă regulile în timp ce împart cărțile. Sau, dacă vreți o imagine mai simplă, începe să semene cu premiantul clasei care a intrat convins că politica este o olimpiadă de matematică și descoperă, cu surprindere sinceră, că a ajuns la o petrecere unde regulile sunt scrise cu creionul și schimbate după fiecare rundă. Nicușor Dan începe să semene tot mai mult cu antrenorul genial care și-a odihnit titularii în faza grupelor pentru a-i păstra proaspeți pentru finală și descoperă că riscă să nu mai ajungă la finală.
Între timp, vara se apropie, vin concediile, a început Campionatul Mondial, iar țara merge înainte cu aceeași încăpățânare cu care a traversat și alte crize. Poate că Eugen Tomac își va duce guvernul în Parlament. Probabil chiar o va face. Nu pentru că are șanse mari de succes, ci pentru că nimeni nu vrea să fie acuzat că a abandonat înainte de fluierul final. Atunci va înțelege dacă a fost folosit. Sau poate știa de la început și a acceptat rolul.
Ceea ce PSD plănuia să fie o intervenție chirurgicală elegantă, asistată imagistic, pentru extragerea „Ayatollahului încruntat”, cum l-a botezat Sorin Grindeanu pe Ilie Bolojan, începe să semene tot mai mult cu o colonoscopie ratată. Medicul își face treaba. Instrumentele sunt pregătite. Diagnosticul este cunoscut de toată lumea. Numai că pacientul – clasa politică românească – nu are nici cel mai mic interes să fie tratat.
Poate că Tomac va obține voturile. Poate că nu. Dar după atâtea săptămâni de strategii în cinci dimensiuni și negocieri prezentate drept artă de stat, am ajuns la o concluzie simplă: România nu este blocată de lipsa soluțiilor. Este blocată de excesul de oameni convinși că sunt mai inteligenți decât problema pe care încearcă să o rezolve. Iar până când unul dintre ei va avea curajul să aleagă între guvernare și jocuri politice, țara va continua să meargă înainte în ciuda clasei sale politice, nu datorită ei.
Comentariu scris pe 12.06.2026.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
