Sonații lunii – portrete din saloanele politicii
Azi nu vom discuta despre muzică, în pofida faptului că societatea românească ar avea, în aceste momente de contorsiune identitară, mare nevoie de acordurile calmante compuse de Ludwig van Beethoven. Asta doar în cazul în care terapeutul ipoteticului homunculus național ar fi adeptul unei abordări mai nonconformiste, pentru că, terapia de manual, în fața simptomelor ce se înrăutățesc pe zi ce trece, ar fi bazată în principal pe electroșocuri și doze mari de medicamente anti-halucinogene. Imaginea de ansamblu creată de intervențiile publice ale unor politicieni ce se erijează drept campioni ai spiritului național m-a dus cu gîndul la celebra analiză literar-psihiatrică a unor figuri centrale ale politicii mondiale ale secolului XX, reunită în volumul „Acești nebuni care ne guvernează”, publicat în 1976 de Accoce si Rentchnick. Din cauze lesne de înțeles, înainte de 1989, cartea circula în mare secret, xeroxată sau dactilografiată, în cercurile intelectuale. Pasaje largi din carte, alături de analize detaliate ale acțiunilor aberante și grandomaniacale ale cuplului dictatorial Ceaușescu, erau citite la ore de maximă audiență la Radio Europa Liberă, confirmînd ceea ce știam cu toții despre geniul din Scornicești. Și dacă tot am ajuns la acest domeniu, fără a mă erija într-un specialist pe tărîmul Psihologiei și Psihiatriei, consider că între proiecțiile politicienilor în percepția publică pot fi identificate cîteva tipologii distincte.
Grobianul accesibil
Acest politician, iubit de adepți pentru că „e de-al nostru”, pare că tocmai s-a ridicat de pe scaunul de plastic al crîșmei din sat, a terminat halba de bere, s-a șters cu mîneca la gură și a început să vitupereze sughițînd la adresa ciocoilor care fură tot ce se poate fura de la țărișoară și popor. Are drept exemple principale bunăstarea și ordinea socială dinainte de 1989, ignorînd complet mizeria vremilor comuniste. Argumentele sale șchioape sînt punctate cu invective generoase la adresa mamelor celor care l-au supărat, a tuturor celor care sînt de altă religie, rasă sau minoritate. El știe de pe internet toate dedesubturile tenebroase pe care le-au țesut oculta mondială, Ursula, soroșiștii, globaliștii, evreii și neomarxiștii, cunoaște detalii stupefiante care i s-au revelat direct din arhivele Vaticanului și declară supremația poporului ales de Dumnezeu și Maica Domnului să se nască în spațiul din care se trag toate limbile, invențiile și civilizațiile planetei. Pentru el, corectitudinea politică este doar o invenție leghebetistă menită să ne adoarmă vigilența, boala psihică sau fizică este un moft, de aceea, „handicapat” sau „autist” sînt insultele sale predilecte. Urăște visceral străinii, dar americanul, care pînă mai ieri era cel mai prost om din lume, dacă acum e cu Trump, face parte din frăția celor care au văzut lumina naționalistă a suveranității declamate bălos, cu degetul ridicat deasupra mușamalei birtului. Îi urăște și pe securiști, pentru că, în tinerețe, ar fi vrut și el să devină informator voluntar, dar lipsa evidentă de circumvoluțiuni nu l-a calificat nici pentru turnătorie, de aceea a ales delațiunea anonimă ca mod de manifestare civică. Tot în tinerețe, nu era chiar loaza clasei, ci doar cel care spărgea tabla sau caloriferul, iar prietenia sa cu huiduma străzii făcea obligatorie solidaritatea tăcută a restului colegilor.
Grobianul accesibil alternează momentele de jovialitate extremă cu tiradele acuzatoare și dă impresia celor care îl ascultă că, odată ajuns la putere, va fi un Vlad Țepeș al anoeticilor, va asana țara de lichelele care îl conduc, va lua totul bogaților și va da tovarășilor de tejghea tot ce nu au putut agonisi în ani lungi de trîndăvie și lamentări. Acest Robin Hood din Curtea Miracolelor pare soluția ideală la nesimțirea clasei politice, al cărei defect principal este că fură de stinge și nu împarte ceva și celor care ar fura dar n-au cum, din varii motive.
Admiratorii săi pun ștampila pe promisiunile sale în speranța ca li se va pune și lor ceva în traistă, iar cînd grobianul împiciorogat va ajunge și pe la crîșma lor, vor împărți o sticlă de basamac, cu același pahar, scuturat bine înainte de a fi umplut din nou și pasat cutumiar, cu religiozitate și pioșenie următorului tovarăș.
Prima variantă a grobianului accesibil din politica noastră a fost reprezentată de matrozul turnător Traian Băsescu, adulat de unii pentru șampania băută din sticlă, lecțiile de savurare a licorilor scoțiene sau cocoțarea metresei în Guvern. Nu știu dacă aceste gesturi care i-au adus o mare popularitate au fost doar un circ bine jucat, pentru că, după accederea la Cotroceni, grobianul jovial Băsescu a devenit un politician abil, departe de inertul său succesor la președinție.
Versiunea actuală a grobianului accesibil – George Simion – este, și sper că va rămîne, în faza de portavoce a umorilor bilioase ale pegrei. Calificarea președintelui Nicușor Dan drept autist, un termen ce definește o condiție medicală, datorată unor dezechilibre fizico-chimice ale mediatorilor senzoriali, cu care se confruntă mulți alți semeni, denotă vibrația joasă prin care relaționează cu baza sa de admiratori. Această suferință medicală nu este o alegere și afectează profund viața și echilibrul întregii familii, de aceea folosirea sa pe post de măciucă verbală este degradantă doar pentru emițător. Din fericire, eventuala sa cizelare ca urmare a contactului cu tronul prezidențial sau prestația sa ca păstor al neamului va rămîne doar un subiect de elucubrații patriotarde în crîșmele sordide, unde discursul urii și al intoleranței se împletește perfect cu duhoarea de samahoancă și miasmele privatei din fundul curții.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
